Înscrierea imobilelor în cartea funciară va fi mai simplă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost eliminate o serie de acte din documentaţiile cadastrale

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a simplificat modalitatea de înscriere a imobilelor în evidenţele de cadastru şi carte funciară.

Principalele modificări vizează eliminarea unor acte din documentaţiile cadastrale şi vin ca urmare a dialogului dintre ANCPI şi partenerii săi (notari, persoane fizice şi juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului).

ANCPI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a modificat Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014.

Astfel, noul act normativ prevede, în cazul cererilor înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, reintroducerea referatului de completare care va cuprinde solicitările inspectorului de specialitate şi/sau pe cele ale registratorului de carte funciară. Termenul de rezolvare a solicitărilor din referatul de completare este de cinci zile de la comunicarea documentului.

O altă modificare se referă la eliminarea obligaţiei de a depune la documentaţia cadastrală extrasul de carte funciară.

Totodată, din documentaţia cadastrală poate lipsi, în anumite condiţii, şi procesul-verbal de vecinătate. Documentul nu va mai fi necesar dacă suprafaţa măsurată este mai mare cu până la 2% faţă de suprafaţa din acte sau cea înscrisă în cartea funciară.

De asemenea, semnarea procesului-verbal de vecinătate nu mai este necesară:

- pe latura împrejmuită;

- în cazul în care pentru imobilul învecinat a fost semnat un proces verbal de vecinătate cu imobilul în cauză;

- pe latura învecinată cu elemente stabile în timp (drumuri, canale, căi ferate etc.);

- pe latura neîmprejmuită dacă limita corespunde cu limita imobilului vecin care este deja înscrisă în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară;

- pentru imobilele cuprinse în planurile parcelare întocmite în sistem de coordonate Stereografic 1970, aflate în baza de date a oficiului teritorial.

Potrivit noilor prevederi, nesemnarea procesului-verbal de vecinătate nu împiedică înscrierea imobilului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară sau actualizarea datelor acestuia. Astfel, în cazul în care vecinul nu se prezintă pentru a semna procesul verbal de vecinătate, proprietarul poate da o declaraţie notarială care va înlocui procesul verbal. Pe de altă parte, refuzul semnării procesului-verbal de vecinătate de către proprietarul imobilului vecin constituie motiv de respingere a cererii.

Ordinul privind modificarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 346/29.04.2020.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani