INS: România are 28.247 de kilometri de drumuri de pământ. În 2018 s-au construit doar 60 km de autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anului 2018 comparativ cu finalul anului 2017, lungimea autostrăzilor crescuse cu 7,9%, respectiv cu 60 km de autostradă, arată datele publicate joi de INS, potrivit cărora România are în continuare peste 28 de mii de kilometri de drumuri de pământ sau pietruite.

România avea, anul trecut, numai 823 de kilometri de autostrăzi, reprezentând 4,6% din totalul drumurilor naţionale, şi de aproape 34 de ori mai mulţi kilometri de drumuri pietruite şi de pământ, respectiv 28.247 kilometri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Pe de altă parte, peste o treime (38,4%) din lungimea drumurilor modernizate aveau durata de serviciu depăşită.

"Din totalul drumurilor naţionale, 34,9% (6.194 km) erau drumuri europene, 4,6% (823 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 10,6% (1.873 km) drumuri cu 4 benzi, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi şi 0,2% (31 km) drumuri cu 6 benzi. Drumurile judeţene erau în proporţie de 40,4% drumuri modernizate şi 38,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite", potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 38,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 46,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

La 31 decembrie 2018, drumurile publice totalizau 86.234 kilometri, din care 17.740 km (20,6%) drumuri naţionale, 35.085 km (40,7%) drumuri judeţene şi 33.409 km (38,7%), drumuri comunale.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra 36.689 km (42,5%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,4% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 28.247 km (32,8%) drumuri pietruite şi de pământ şi 21.298 km (24,7%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere.

Pe de altă parte, la sfârşitul anului trecut, lungimea simplă a liniilor de cale ferată electrificate era de 4.029 km, reprezentând 37,4% din reţeaua de căi ferate în exploatare.

Liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.765 km, din care 10.627 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.

Densitatea liniilor la 1000 km pătraţi teritoriu era de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în ordine, în regiunea Bucureşti-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,8‰) şi regiunea Nord-Vest (48,7‰). 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort