ING: Leul, privind către abis. Euro va ajunge la 4,9 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursul monedei unice europene va ajunge la 4,9 lei, cred analiştii grupului olandez FOTO: Shutterstock

Până la sfârşitul acestui an, moneda europeană va ajunge la 4,85 de lei, urmând ca la începutul lui 2013 să ajungă la 4,9 lei, potrivit unei prognoze a grupului bancar ING, care poartă titlul "Leul: privind către abis".

Potrivit economiştilor ING, tensiunile politice vor cauza o prăbuşire accentuată a leului în următoarele luni.

"Continuarea seriei de scandaluri politice arată că regulile pot fi eludate cu uşurinţă şi că agenda politică o eclipsează pe cea economică", îşi argumentează aceştia estimările.

Totodată, aceştia consideră că această criză politică se va prelungi, punând şi mai multă presiune asupra monedei naţionale.

"Multe dintre întrebările-cheie – Care va fi structura noului parlament? Cine va forma următorul guvern? Care va fi strategia economică a acestuia? – nu îşi vor găsi răspunsurile înainte de primul trimestru din 2013“, se arată în prognoza grupului bancar olandez.
 

Cu toate acestea, analiştii precizează că acesta nu este scenariul lor de bază, însă apreciază că există suficiente riscuri care ar putea duce la materializarea acestor prognoze.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei