INFOGRAFII De ce este retrogradarea Franţei un risc pentru întreaga economie europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia agenţiei de evaluare financiară de a revizui în scădere cu o treaptă ratingul de ţară acordat Franţei marchează un punct de cotitură în criza datoriilor de stat din care Uniunea Europeană nu reuşeşte să iasă.

Retrogradarea Franţei reprezintă o mişcare fără precedent din partea agenţiilor de evaluare financiară şi vine după mai bine de un an de avertismente. Practic, decizia analiştilor de la Moody`s de a revizui în scădere cu o treaptă, de la ”Aaa” la ”Aa1”, ratingul statului francez a destrămat ”cercul de forţă” al zonei euro, format din cele şase state considerate cele mai puternice – Germania, Finlanda, Olanda, Austria, Luxemburg şi, până ieri, Franţa. 

”Retrogradarea este extrem de semnificativă, luând în calcul faptul că au existat multe discuţii despre o posibilă retrogradare a SUA. Prima imagine care ne vine în minte este un şir de piese de domino, încă în picioare. Acum, una se înclină”, a explicat Ben Lichtenstein, preşedintele unei companii de brokeraj pentru CNBC. Potrivit acestuia, lumina reflectoarelor se va reorienta în scurt timp către Germania, cea mai puternică şi cea mai mare economie a Uniunii Europene. 

Pierderea ratingului ”Aaa” se va reflecta în primul rând în dobânzile pe care le va plăti statul francez pentru a se împrumuta. Cu un nivel ridicat al datoriei publice – peste 88% din PIB – retrogradarea îi va costa pe fracezi încă 12,8 miliarde de euro  pe an, spun specialiştii. 

Decizia celor de la Moody`s pare surprinzătoare în contextul în care economia franceză a înregistrat o creştere de0,2% în cel de-al treilea trimestru al acestui an. Evoluţia s-a datorat consumului intern mai puternic şi accelerării exporturilor, însă analiştii consideră că există în continuare riscuri majore. Cele citate de agenţia de evaluare financiară sunt creşterea ratei şomajului şi o potenţială contracţie a consumului, determinată de majorările de taxe şi impozite. 

Retrogradarea Franţei pune sub semnul întrebării rezistenţa ”inimii” zonei euro şi readuce în discuţie problema datoriilor de stat, spun analiştii. 

”Ceea ce a pornit ca o problemă a periferiei – ceea ce se întâmpla în Grecia, Portugalia, Spania şi Italia – se mută către statele din mijlocul zonei euro. Franţa a fost una dintre aceste state, care se afla pe o poziţie mai puternică”, spune Paul Bloxham, economist-şef în cadrul grupului bancar HSBC. Potrivit acestuia, în perioada următoare vom asista la revizuirea ratingurilor celorlalte state din mijlocul zonei euro. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie