INFOGRAFIE Parlamentul britanic: Google a evitat cu agresivitate plata impozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii britanici critică în termeni duri Google, reprezentanţii companiei răspund că „este clar că parlamentul vrea să plătească taxe mai mari, dar lucrurile nu mai funcţionează aşa astăzi”

Google Inc. a evitat cu agresivitate plata impozitului pe profit în Marea Britanie, se arată într-un raport al unui comitet din Parlamentul de la Londra. Controversele privind strategia pe care gigantul online o foloseşte pentru a ocoli plata taxelor durează deja de mai mulţi ani. „Se numeşte capitalism şi suntem mândri de asta”, declara la sfârşitul anului trecut Eric Schmidt, preledintele Google, despre aceste acuzaţii.

Reputaţia companiei Google nu va fi refăcută până când nu va începe să achite ceea ce datorează, spun parlamentarii britanici într-un raport de 64 de pagini, elaborat de comitetul pentru afaceri publice. 

Comisia critică în acelaşi timp şi autoritatea fiscală britanică pentru lipsa de reacţie faţă de comportamentul Google şi cere instituţiei să investigheze compania.

Faptul că o companiei atât de mare precum Google a reuşit vreme îndelungată să eludeze Fiscul scoate în evidenţă probleme mai mari în sistemul financiar britanic, a punctat comitetul, care a cerut Guvernului de la Londra să aplice urgent măsuri pentru a elimina „artificiile” fiscale de care multinaaţionalele se folosesc pentru a plăti impozite mai mici. 

Principalele lor propuneri vizează consolidarea autorităţii fiscale, precum şi simplificarea codului fiscal. 

De cealaltă parte, Google continuă să-şi apere practicile. „Este clar din raport că acest comitet parlamentar vrea să vadă companiile internaţionale plătind impozite mai mari acolo unde se află clienţii lor, dar lucrurile nu funcţionează aşa în ziua de azi. Salutăm apelul ca actualul sistem fiscal să fie simplificat şi mai transparent”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

Aceasta după ce, în decembrie 2012, Eric Schmidt, preşedintele Google, a şocat atunci când a declarat că este „foarte mândru” de sistemul folosit de companie pentru a evita plata unor impozite în valoare de sute de milioane de dolari.

„Plătim multe taxe. Le plătim legal, în modalităţile stabilite de lege. Sunt foarte mândru de structura pe care am organizat-o. Am făcut acest lucru bazându-ne pe stimulentele pe care ni le-au oferit guvernele pentru a desfăşura operaţiuni în statele lor”, a declarat Schmidt pentru Bloomberg. 

„Se numeşte capitalism. Suntem capitalişti mândri. Nu am vreun dubiu legat de asta”, a adăugat preşedintele Google. 

Ancheta parlamentară a pornit după ce opinia publică şi clasa politică au devenit tot mai nemulţumite faţă de strategiile folosite de multinaţionalele care au operaţiuni în Marea Britanie, dar care declară sedii în alte state pentru a plăti impozite mai mici. 

Google a trimis aproape 10 miliarde de dolari în Bermuda pentru a evita plata impozitelor în statele în care are operaţiuni. 

Similar, decizia de a declara sediul companiei în Luxemburg a permis celor de la Amazon să nu plătească guvernelor europene şi celui american taxe şi impozite în valoare de sute de milioane de dolari.

Compania Amazon profită de rata mică de impozitare pentru corporaţii din Luxemburg şi-şi redirecţionează toate vânzările şi tranzacţiile prin punctele de lucru din statul considerat încă de mulţi paradis fiscal. 

Încă din 2005, compania a închiriat o clădire cu cinci etaje în statul luxemburghez, cel mai mare retailer online din lume luând astfel o decizie cu efecte financiare majore. 

La audierile pentru acest raport au participat directori ai Starbucks, Amazon.com şi ai marilor firme de audit.

Raportul critică şi principalele firme de audit, pentru că ajută clienţii să se folosească de lacunele legislative şi să înfiinţeze structuri artificiale pentru evitarea plăţii impozitelor.

Firmele de audit vizate sunt Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers, cele mai mari din lume, cunoscute simplu ca „big four”. Atacul la adresa companiilor de audit vine după ce, la sfârşitul lunii aprilie, aceeşi Comisie pentru Afaceri Publice care a realizat acest raport a întocmit un studiu privind cele patru firme. 

Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers au furnizat contabili de top guvernului britanic pentru a ajuta la elaborarea legislaţiei fiscale. Acum, aceiaşi contabili şi aceleaşi firme oferă consultanţă companiilor multinaţionale şi altor clienţi individuali despre cum pot evita plata impozitelor în Marea Britanie.

„Marile firme de contabilitate se află într-o poziţie de putere în lumea taxelor şi au o relaţie nesănătos de strânsă cu guvernul”, declara atunci Margaret Hodge, preşedintele Comisiei. 

Marea Britanie este unul dintre principalele voci în lupta pentru eradicarea acestor practici, pe care le numeşte o formă de evaziune fiscală. Londra susţinând că pierde anual zeci de miliarde de euro din cauza companiilor care îşi declară sediile în alte ţări doar pentru a nu plăti impozite. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile