INFOGRAFIE Cum ţi-a fost afectat portofelul de scandalul Libor şi care sunt băncile implicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax | Barclays este cea mai afectată bancă de scandalul Libor

Un trader de la Barclays este acuzat că a avut complici în cadrul băncii olandeze Rabobank şi, cu ajutorul acestora, a manipulat nivelul Libor.

Numele lui este Philippe Moryoussef. Este unul dintre bancherii care au influenţat nivelul Libor. A lucrat până în 2007 la Barclays, ca trader de operaţiuni derivate de tip swap. Surse din cadrul investigaţiei afirmă că Phillipe făcea acest lucru şi pentru Rabobank. Implicarea celor de la Rabobank, ce avea ratingul "AAA", evidenţiază interconectarea sistemului financiar în manipularea nivelului Libor.

Cazul este clasic şi ilustrează perfect ceea ce se întâmplă, astăzi, în sistemul bancar. Acum, băncile se întorc una împotriva celeilalte în condiţiile în care investigaţia autorităţilor privind manipularea nivelului Libor a prins amploare. Întrucât vor să îşi păstreze bruma de reputaţie, băncile arunca vina una în curtea celeilalte, sugerând, sau, dând chiar exemple, de directori de top din bănci amestecaţi în manipularea Libor.

Banca elveţiană UBS, care are un "background" destul de bogat cu regulatorii financiari, a distribuit e-mailuri cu informaţii privind amestecul altor traderi de la Deutsche Bank, HSBC sau Royal Bank of Scotland în privinţa manipulării dobânzilor. La fel au procedat şi Citigroup şi Barclays, cea mai afectată bancă de acest scandal.

Autorităţile din întreaga lume investighează 10 bănci mari care au manipulat Libor, operaţiuni prin care s-au "pierdut" mii de miliarde de dolari. Conform unor surse din cadrul investigaţiei, angajaţi de la UBS, Deutsche Bank şi Citigroup, au colaborat cu traderi bancari de la alte firme pentru a influenţa dobânzile. Credit Suisse şi Bank of America sunt şi ele implicate, dar nu sunt principalii actori. Barclays, cea mai expusă bancă in acest scandal, a oferit la rându-i informaţii autorităţilor privind scheme financiare cu Deutsche Banl, HSBC, Societe Generale şi Credit Agricole.

Nivelul LIBOR este calculat zilnic de un comitet internaţional pe baza dobânzilor pe care le plătesc 18 bănci pentru a se împrumuta. Dobânzile raportate de bănci nu pot fi însă verificate, iar consiliul se bazează pur şi simplu pe spusele bancherilor.

Grupul britanic Barclays a acceptat, luna trecută, să plătească o amendă de peste 450 de milioane de dolari pentru a scăpa de acuzaţiile privind manipularea dobânzilor, însă scandalul abia atunci a izbucnit. În presă au apărut informaţii conform cărora întreaga conducere încuraja astfel de practici şi imediat a început să se vorbească despre un adevărat cartel al bancherilor.

Subiectul este cu atât mai delic în Marea Britanie, având în vedere că două dintre principalele grupuri bancare (Lloyds şi Royal Bank of Scotland) au avut nevoie de împrumuturi de urgenţă din banii contribuabililor pentru a evita falimentul.


Cronologia scandalului Libor:
2005 - 2009: traderii de la Barclays au făcut 257 de cereri pentru a fixa nivelul Libor şi al Euribor, conform Comisia pentru Valori Mobiliare şi Schimburi (arbitrul pieţelor financiare din SUA)

2005: se dovedeşte pentru prima dată că Barclays a vrut să manipuleze nivelul Libor şi al Euribor

2007: la debutul crizei financiare, odată cu colapsul lui Northen Rock, au apărut primele griji; Barclays a manipulat Libor pentru a oferi o imagine cât mai sănătoasă asupra modului în care poate strânge fonduri financiare de pe piaţă

2008: Barclays a fost acuzată din nou de manipularea nivelului Libor. "Nu suntem chiar curaţi, suntem puţini murdari, dar suntem mai curaţi decât ceilalţi", a fost explicaţia reponsabililor; un angajat al Barclays a anunţat Banca Federală din New York de faptul ca rata Libor este o mizerie

2009: Barclays ignoră regulamentul întocmit de autorităţi pentru Libor şi îşi stabileşte propriul sistem de control

2011: RBS concediază patru angajaţi implicaţi în scandalul Libor

2012: Barclays recunoaşte implicarea sa în scandal şi a fost amendată cu suma de 59.5 milioane de lire sterline, urmând un val de concedieri şi de demisii


 

În infografia de mai jos, însă, se poate observa modul în care oamenii de rând au fost afectaţi de nivelul Libor. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare