INFOGRAFIE Contractul păgubos semnat cu Bechtel a fost reziliat. Statul român trebuie să achite companiei americane despăgubiri de 37,2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După mai bine de nouă ani de când a fost semnat contractul dintre statul român şi Bechtel, compania americană a finalizat doar 52 de kilometri din cei 415 pe care îi va avea Autostrada Transilvania FOTO Adevărul

Contractul semnat în 2003 cu Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania a fost reziliat, iar statul român va plăti companiei americane despăgubiri de 37,2 milioane de euro, a anunţat în această seară Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, la Realitatea TV.

"Este o reziliere importantă", a declarat ministrul Şova, în cursul unei intervenţii telefonice la Antena 3, explicând că, în caz contrar, “România nu ar fi făcut altceva decat să continue să plătească sume foarte mari pentru un obiectiv care nu s-ar fi realizat. Nu vreau să înaintez un termen (pentru finalizarea lucrărilor - n.r), pot să vă spun că, începand de luna viitoare, ne vom ocupa în mod transparent şi va fi publică, se vor face eforturi mari pentru a se declanşa aceste concesiuni.”

“Trebuie să îndreptăm lucruri greşite într-o perioadă de 10 ani. Munca este dificilă, dar dacă am reuşit acest prim pas, care este rezilierea, vor urma alţi paşi”, a arătat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, adăugând că a fost obligat să achite "şi datoriile lăsate de doamna Boagiu, din 2011, ca să putem intra in reziliere”.

Valoarea despăgubirilor pe care statul român trebuie să le plătească companiei Bechtel se ridică la 30 de milioane de euro, la care se adaugă TVA de 7,2 milioane de euro. La 12 mai, Şova a afirmat că rezilierea contractului cu Bechtel este „o chestiune de zile“ şi că suma pe care o mai are de plătit statul român „va fi o surpriză plăcută“. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat recent că, în cazul companiei americane Bechtel, „probabil vor mai fi nişte milioane“ pe care statul român va trebui să le plătească pentru a putea rezilia contractul încheiat pentru construcţia Autostrăzii Braşov-Borş.

Întrebat de unde vor veni cele 37,2 milioane de euro necesare pentru despăgubirile datorate Bechtel, el a arătat că suma va fi prevăzută în buget. “Nu va afecta bugetul ţării, va fi din suma de investiţii alocată pentru Transporturi”, a conchis Şova. 

Cel mai controversat proiect dezvoltat pe bani publici, exclusiv din fonduri guvernamentale, este de departe Autostrada Transilvania (Braşov-Borş), rezultat al unui contract extrem de păgubos pentru România, încheiat cu constructorul american Bechtel.

Proiectul Autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în acest an. 

Pe teren, motoarele utilajelor au pornit, oficial, la 16 iunie 2004. De atunci până în prezent, statul a cheltuit deja cele două miliarde de euro estimate iniţial pentru întreaga autostradă, care va avea o lungime totală de 415 kilometri, dar de construit s-au construit doar 52 de kilometri. Dacă ar fi să aplicăm regula de trei simplă, în condiţiile în care 12% din lungimea totală au „înghiţit“ două miliarde de euro, am putea ajunge la concluzia că pentru 100% ar fi nevoie de peste 16 miliarde de euro.

Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că luni va fi reziliat contractul cu americanii de la Bechtel, însă a revenit ulterior menţionând că decizia finală va fi luată în câteva zile.

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că a decis să trimită Corpul de Control pentru a verifica acest contract. Controlul a fost confirmat şi de ministrul Şova, care a precizat că inspectorii vor verifica derularea contractului de la început şi până în prezent, deoarece opinia publică doreşte să ştie cum au fost cheltuite fondurile.

Contractul semnat în 2003 de statul român cu Bechtel a ajuns motiv de dispută între reprezentanţii partidelor politice, între actuala guvernare şi cele precedente. Premierul Victor Ponta a declarat la începutul acestei săptămâni că rezilierea contractului cu compania americană Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania trebuie să aibă loc din cauza prostiei celor care au condus în 2005 Ministerul Transporturilor şi care, în loc să aplice un contract foarte bun, au început renegocieri şi tergiversări.

Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta îşi ascunde neputinţa prin controlul cerut la contractul cu Bechtel, ea cerând şefului Guvernului să îl demită pe ministrul Şova şi să facă publice costurile rezilierii contractului.

Ce şanse mai are Autostrada Transilvania

Ministrul Dan Şova a mai spus că singura posibilitate pentru continuarea proiectului este parteneriatul public-privat sau concesiunea, adăugând că probabil va fi utilizată a doua variantă. 

Şova a adăugat că a discutat cu patru-cinci companii de construcţii mari la nivel internaţional interesate să participe la acest proiect, iar după încheierea contractului cu Bechtel va fi realizat un nou studiu de trafic, care să ilustreze situaţia actuală pe respectivul traseu. 

Pe tronsoane, Autostrada Transilvania va trebui concesionată integral”, a declarat Dan Şova, în cursul unei intervenţii telefonice la Antena 3.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică