Inflaţia în zona euro a atins un nou maxim istoric. Cu cât au crescut prețurile

0
Publicat:

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna octombrie, ceea ce menţine presiunile asupra Băncii Centrale Europene să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului, transmite Reuters.

Inflaţia în zona euro a ajuns în zona de două cifre, Foto: Shutterstock

Potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 10,7% în luna octombrie 2022, depăşind precedentul maxim istoric de 9,9% înregistrat în luna septembrie.

Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică, informează Agerpres.

Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 10,2%.

Cu cât au crescut prețurile

La fel ca şi în lunile precedente, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare 41,9%, mai mare faţă de avansul de 40,7% înregistrat în luna septembrie, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 13,1%, după o creştere de 11,8% în luna septembrie.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea până la 6,4%, la 6% în septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Estonia (22,4%), urmată de Letonia (22%) şi Lituania (21,8%). La polul opus, cea mai mică creştere a preţurilor se înregistrează în Franţa (7,1%) şi Spania (7,3%).

Separat, Eurostat a dat publicităţii şi o serie de date care arată că economia zonei euro a încetinit semnificativ în trimestrul al treilea, când a înregistrat un avans de doar 0,2% comparativ cu trimestrul precedent, după o creştere de 0,8% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. În cazul UE, economia blocului comunitar a înregistrat un avans de 0,2% în trimestrul al treilea, după un avans de 0,7% în trimestrul al doilea.

Aceste date sugerează că economia celor 19 state membre care au aderat la zona euro a rezistat mai bine decât se aşteptau analiştii în perioada iulie-septembrie, în pofida exploziei preţurilor alimentare şi a războiului din Ucraina. Analiştii sunt de părere că principalul motiv al încetinirii economiei sunt preţurile mari la energie şi mulţi prognozează că economia zonei euro va intra în recesiune la finalul anului şi în primele luni ale anului următor.

Inflaţia record din zona euro a determinat Banca Centrală Europeană să majoreze dobânda de referinţă în cel mai rapid ritm din istoria instituţiei. În ultimele trei luni BCE a majorat costul creditului cu 200 de puncte de bază şi a promis că va continua să majoreze dobânzile şi la următoarea reuniune de politică monetară, care va avea loc în data de 15 decembrie.

Însă creşterea dobânzilor de politică monetară de către BCE a dus la majorarea costurilor la care se împrumută companiile şi guvernele şi a dat naştere la îngrijorări că lupta împotriva inflaţiei va afecta creşterea economică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani