Inflaţia a bătut un nou record în zona euro. Cea mai mare creştere a preţurilor de consum înregistrată după 1997

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi-a continuat creşterea în luna mai, ajungând la un maxim istoric de 8,1%, în condiţiile în care războiul din Ucraina a provocat o explozie a preţurilor la energie şi alimente, transmite AFP.

Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,1% în luna mai 2022, de la un nivel de 7,4% în luna aprilie. Este o vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.

Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică, informează Agerpres. Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 7,7% în luna mai.

Totuşi, creşterea inflaţiei în zona euro se explică şi în luna mai prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 39,2%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 7,5%.

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea de la 3,9% până la 4,4%, iar un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a crescut până la 3,8%, de la 3,5% în luna aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În încercarea de a ţine sub control inflaţia, atât preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cât şi economistul şef al BCE, Philip Lane au lăsat să se înţeleagă că instituţia de la Frankfurt va majora dobânda de bază, cel mai probabil cu câte 25 de puncte de bază, la reuniunile de politică monetară din lunile iulie şi septembrie.

Însă acum există oficiali de la BCE şi economişti care se întreabă dacă aceste majorări vor fi suficiente, mai ales având în vedere că inflaţia de bază nu dă semne de încetinire.

Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Dobânda la depozite practicată de BCE este de minus 0,5%, ceea ce înseamnă că băncile comerciale plătesc pentru privilegiul de a plasa lichidităţi la banca centrală, iar dobânda de refinanţare este la nivelul zero.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 iunie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert