Industria franceză a coniacului răspunde la ancheta chineză: „Vom coopera pe deplin cu autoritățile”

0
Publicat:

Asociaţia industriei franceze a coniacului a dat asigurări vineri că va coopera deplin cu autorităţile chineze în contextul anchetei antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), lansată de Beijing.

Industria franceză a coniacului transmite că va coopera cu autoritățile chineze în investigația lor

„Suntem încrezători că produsele şi practicile noastre comerciale respectă în întregime reglementările chineze şi internaţionale”, a precizat într-un comunicat către Reuters Biroul Naţional Interprofesional al Coniacului din Franţa (BNIC), transmite Reuters.

Ministerul Comerţului din China a anunţat, vineri, demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.

Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.

Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piaţa auto europeană. De asemenea, în decembrie blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.

China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti”, susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group.

Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice”, a declarat Barkin.

Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard şi LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell şi Hennessy). China reprezintă o piaţă majoră pentru toate mărcile de coniac, care sunt afectate de scăderea cererii în SUA.

La Bursa de la Paris, acţiunile Remy Cointre au au scăzut, vineri dimineaţă, cu 9,2%, iar titlurile Pernod Ricard înregistrau un declin de 5,8%.

În primele 11 luni din 2023, China a importat băuturi spirtoase din vin distilat din struguri în valoare de 1,57 miliarde de dolari, iar 99% din produse sunt din Franţa, conform datelor autorităţii vamale din China analizate de Bloomberg. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online