India impune taxe de 40% la exporturile de ceapă. Cu cât au crescut prețurile

0
Publicat:

India va impune până la 31 decembrie taxe de 40% la exporturile de ceapă, cu efect imediat, în încercarea de a îmbunătăţi disponibilitatea legumei pe plan intern, a anunţat Ministerul de Finanţe într-o notificare de sâmbătă, relatează Reuters.

India ia măsuri pentru a controla preţurile la ceapă, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, taxa impusă de cel mai mare exportator de ceapă din lume va ajuta New Delhi să reducă prețurile locale înaintea alegerilor de stat din acest an, dar va forța cumpărătorii asiatici să plătească mai mult, deoarece alți exportatori regionali au aprovizionare limitată.

Taxa de export va face ceapa indiană mai scumpă decât cea din Pakistan, China și Egipt. Acest lucru va duce în mod natural la exporturi mai mici și va ajuta la reducerea prețurilor locale", a declarat Ajit Shah, un exportator cu sediul în Mumbai.

Prețul mediu cu ridicata al cepei pe piețele cheie a crescut cu aproape 20% din iulie până în august, la 2.400 de rupii (28,87 dolari) la 100 kg, din cauza temerilor că ploile neregulate ar duce la scăderea randamentelor.

India ar putea înregistra cea mai uscată lună august de mai bine de un secol, iar ploile slabe ar putea să persiste pe zone mari, parțial din cauza fenomenului meteorologic El Niño, au declarat vineri doi oficiali ai departamentului meteorologic pentru Reuters.

Ceapa recoltată în lunile de vară putrezește rapid, iar noile provizii sunt amânate. Această situație a determinat guvernul să ia măsuri de precauție", a spus un alt exportator din Mumbai.

Exporturile Indiei de ceapă, în prima jumătate a anului 2023, au crescut cu 63% față de aceeași perioadă din 2022, la 1,46 milioane de tone metrice. Țări precum Bangladesh, Nepal, Malaezia, Emiratele Arabe Unite și Sri Lanka se bazează pe transporturile indiene.

Ceapa este folosită ca bază pentru mâncăruri tradiționale din Asia, cum ar fi biryani în Pakistan și India, belacan în Malaezia și curry de pește în Bangladesh.

Taxa indiană ar determina China și Pakistan să majoreze prețurile, deoarece au un excedent limitat pentru exporturi”, a spus un al doilea exportator.

Rata anuală a inflaţiei în India a urcat la 7,44 în iulie, de la 4,87% în iunie, în timp ce inflaţia pentru produsele alimentare a atins 11,5% - cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020.

În ultimele luni, preţurile la unele din cele mai folosite legume din India, inclusiv roşiile, ceapa, usturoiul, vinete, mazăre şi ghimbir, au crescut de peste două ori. Aceste produse sunt atât de importante în cea mai populată ţară din lume încât o creştere a preţurilor poate declanşa proteste. Unele partide politice la putere în India au pierdut alegerile pentru că nu au putut controla preţurile la ceapă, care alături de roşii sunt esenţiale în alimentaţia de zi cu zi. Preţurile ridicate la alimente ar putea afecta eforturile băncii centrale de a stimula creşterea economică şi a menţine sub control inflaţia.

India i-a surprins pe cumpărători luna trecută impunând o interdicție asupra vânzărilor de orez alb non-basmati, consumat pe scară largă, pentru a atenua creșterea prețurilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani