Încrederea analiştilor în economie a crescut în ianuarie. CFA se aşteaptă la euro de 4,7643 lei peste un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încrederea analiştilor CFA România în economie s-a îmbunătăţit în luna ianuarie, dar aceştia văd în continuare o depreciere a leului, dobânzi mai mari şi majorare a ratei inflaţiei.

În luna ianuarie 2018, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 5 puncte până la valoarea de 46 puncte. Această evoluţie s-a datorat componenţei de anticipaţii a indicatorului.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente s-a redus, cu 1,8 puncte, până la valoarea de 57,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,4 puncte până la valoarea de 40,4 puncte.                                                                                                

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7168 (în creştere cu 170 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7643 (valoare în creştere cu 215 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară).  

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2019/februarie 2018) a înregistrat o valoare medie de 3,71% (valoare relativ similară cu de cea înregistrată în exerciţiul anterior). De asemenea, peste 90% dintre participanţi anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.

Sunt de remarcat (consistente cu anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei) anticipaţiile de majorare a ratelor de dobânda (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 97%, şi respectiv 92% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie.

Astfel rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 2,95% (comparativ cu o valoare de 3,21% înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,60% (comparativ cu valoarea de 4,48% înregistrată în exerciţiul anterior). Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real negative.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor finaniari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. 

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile