Începe reabilitarea unuia dintre cele mai proaste drumuri din ţară. Când va fi gata. Drulă: „Românii îşi rup maşinile pe el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Cătaălin Drulă

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat că, începând de luni, 10 mai, va fi schimbată viteza la „reabilitarea unuia dintre cele mai proaste drumuri pe care românii îşi rup maşinile", respectiv DN68A Margina - Holdea, ruta de ocolire a bucăţii lipsă din A1 Sibiu - Nădlac.

„De luni, schimbăm viteza la reabilitarea unuia dintre cele mai proaste drumuri pe care românii îşi rup maşinile - DN68A Margina - Holdea, ruta de ocolire a bucăţii lipsă din A1 Sibiu - Nădlac. Până acum, acest drum extrem de aglomerat a fost peticit şi reparat superficial. Planul este ca, pe cei mai afectaţi 5,3 km care arată acum ca după bombardament, carosabilul să fie refăcut complet, inclusiv fundaţia. 

Vorbim despre refacerea acesteia până la un metru în profunzime cu balast, piatră spartă, geocompozit anti-fisură şi 3 straturi de asfalt. Pe alţi 5 km pe care nu sunt probleme la fundaţie se va aşterne covor asfaltic. Important: traficul pe secţiunea respectivă va fi restricţionat timp de 2 luni pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone. Am luat această măsură pentru a putea implementa un grafic accelerat de lucrări", a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, în urma consultărilor dintre Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi transportatori, aceştia au agreat folosirea următoarelor rute alternative: A1 Nod Balinţ - A6 Lugoj - DN 6 Lugoj - DN 6 Caransebeş - DN 68 Caransebeş - DN 68 Haţeg - DN 66 Haţeg - DN 66 Simeria - A1 Simeria sau A1 Nădlac - A1 Arad - A11 Arad - DN 7 Arad - DN 7 Ilia - A1 Ilia.

„După finalizarea lucrărilor care pornesc pe 10 mai şi durează 2 luni, vom avea în sfârşit un DN68A decent. Dar asta nu e de ajuns: în paralel, îi dăm bice şi cu finalizarea 'găurii' de 13 km din A1, între Margina şi Holdea - săptămâna viitoare vor fi depuse ofertele în cadrul licitaţiei pentru proiectare şi execuţie.", a precizat Cătălin Drulă. 

Mai multe pentru tine:
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Sâmbătă, Pelerinaj de Florii în Bucureşti. Traseul şi programul procesiunii
Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Gripa aviară la vaci se răspândește rapid în Statele Unite ale Americii. Care este pericolul pentru Europa
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Descalificare la Survivor All Stars România. Cine este concurentul care va părăsi competiția din Republica Dominicană
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
BEJ Prahova admite candidatura „baronului Lamborghini” Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat la șefia CJ