Încă un producător european are probleme cu emisiile. Fiat nu trişează, dar poluează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camionetele Ram fac mare parte din profitul FiatChrysler, dar şi multă poluare

Nu doar Volkswagen şi Renault sunt prinse în scandalul emisiilor, ci şi un alt constructor european: FiatChrysler. Acesta nu trişează sau depăşeşte emisiile, dar maşinile sale se află de ani buni pe ultimul loc în clasamentele privind emisiile realizate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din SUA, iar americanii se pregătesc să introducă norme mai stricte.

Grupul are, astfel, foarte puţin timp la dispoziţie pentru a repara problemele, scrie Bloomberg. FiatChrysler s-a clasat pe ultimul loc în testele privind poluarea de patru ani, iar compania trebuie să îşi îmbunătăţească performanţele motoarelor sale mai rapid decât rivalii săi mai mari şi mai bogaţi, notează sursa citată.

În caz contrar, ar putea fi forţat să oprească producţia pentru o serie de camionete şi maşini de teren, însă acestea constituie 90% profiturile sale. Iar dacă le va menţine, ar putea fi forţat de condiţiile de piaţă să ajungă la o fuziune cu un alt grup.

Probleme cu divizia Ram

Problemele sunt generate de către divizia Ram, achiziţionată odată cu Chrysler.

„FCA (FiatChrysler Automobiles – n.r.) nu are resursele necesare pentru a îndeplini cerinţele privind emisiile“, arată consultantul Maryann Keller. „Nu este o companie care poate să supravieţuiască în forma actuală“, mai spune el.

Pentru a lupta împotriva încălzirii globale, EPA a impus ca emisiile de dioxid de carbon să atingă 163 de grame pe milă în anul 2025. Spre comparaţie, media realizată de FiatChrysler în anul 2014 era de 428 de grame, cu peste 50% mai mare decât cele 302 grame realizate de liderul Mazda Motor.

Dar grupul are de înfruntat şi condiţii mai stricte pentru economia de combustibil. EPA solicită constructorilor auto îmbunătăţirea consumului cu 50% până în 2025, astfel încât acestea să meargă 54,4 de mile cu un galon de carburant, adică 81,1 kilometri cu 3,78 litri.

Concomitent, California cere ca 15% din vânzări să provină din autoturisme cu zero emisii, adică pe baterii sau bazate pe pile de combustie.

„Ameninţare existenţială“

Sergio Marchionne, directorul general al FiatChrysler, a descris aceste ţinte drept costisitoare, dar şi o „ameninţare existenţială“ pentru grup.

Chrysler a avut probleme în a respecta normele de eficienţă încă din 1975, de când SUA le-a impus. În acel moment, Fiat şi Chrysler erau grupuri separate. Astăzi, noul grup se bazează pe Ram, Jeep şi vânzarea de minivanuri: 78% din vânzările sale din SUA sunt datorate camionetelor, faţă de 70% la General Motors şi 69% la Ford, potrivit informaţiilor furnizate de Autodata Corp.

Vehiculele sale pickup aveau în 2014 o medie de 17,3 mile pe galonul de carburant, faţă de 19,2 la General Motors. Din studiu sunt excluse SUV-urile compacte de teren, care au îmbunătăţit ratingurile pe hârtie, care acontau 8,9% din flota FiatChrysler şi 13,4% din cea a General Motors.

Pentru a compensa lipsa de eficienţă, FiatChrysler cumpără credite pe care EPA le oferă producătorilor ce folosesc tehnologii verzi. În ultimii cinci ani, grupul a cumpărat 8,2 milioane de astfel de credite, de şase ori mai mult decât urmărul clasat. În anii 2013 şi 2014, FiatChrysler a acihziţionat 2,1 milioane de credite de la Tesla Motors, Toyota, Honda şi Nissan.

Potrivit unor surse, aceste tranzacţii au însumat 250 de milioane de dolari. Datele EPA arată şi strategia FiatChrysler: vinde vehicule pe etanol şi face aerul condiţionat mai eficient. Astfel, FiatChrysler a acumulat 13,8 milioane de astfel de credite. Însă, pe măsură ce autorităţile de reglementare restricţionează emisiile de dioxid de carbon, aceste credite se câştigă mai greu şi devin mai scumpe.

Posibile amenzi

De asemenea, FiatChrysler riscă şi amenzi. EPA nu sancţionează acum emisiile excesive de dioxid de carbon, dar riscă plata unor amenzi de 55 de dolari pentru fiecare vehicul şi la fiecare milă parcursă fără a respecta ţintele de consum. Aceste amenzi sunt colectate de către Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi. De altfel, aceasta a amendat anul trecut grupul cu 105 milioane de dolari pentru întârzieri la rechemarea în service a unor maşini care trebuiau reparate pentru siguranţă mai bună.

Marchionne şi-a propus la conducerea grupului triplarea profitului net până la 5 miliarde de euro până în 2018.

Rivalii săi de miscă deja mult mai rapid: Ford produce deja şase modele electrice şi hibride şi a anunţat luna trecută planuri de a investi 4,5 miliarde de dolari pentru a produce încă 13 până în 2020. De asemenea, General Motors a anunţat că versiunea din 2017 a modelului Chevrolet Bolt va avea o autonomie de 320 de kilometri cu o singură încărcare electrică, aproape de Tesla Model S.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă