Încă o tranzacţie pe piaţa bancară: UniCredit Ţiriac Bank a cumpărat portofoliul de retail al RBS România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au cumpărat portofoliul de retail de la RBS România, reprezentând active de 315 milioane de euro şi pasive de 230 de milioane de euro. Tranzacţia se va finaliza în urma obţinerii aprobărilor necesare de la Banca Naţională a României şi de la Consiliul Concurenţei şi este planificată pentru a doua jumătate a acestui an.

Informaţiile financiare referitoare la tranzacţie nu vor fi făcute publice, se arată într-un comunicat al UniCredit Ţiriac Bank. 

În urma acestei tranzacţii, toţi angajaţii RBS România asociaţi activităţilor de retail şi Royal Preferred Banking vor fi transferaţi către UniCredit Ţiriac Bank în urma consultării partenerilor sociali.

„Grupul UniCredit a reiterat în mod constant angajamentul faţă de piaţa din România, strategia UniCredit Ţiriac Bank ramânând una de creştere sustenabilă pe toate segmentele principale de activitate. Segmentul de retail este important pentru banca noastră şi această achiziţie se potriveşte foarte bine strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu şi lung, urmând sa ne menţinem abordarea de bancă europeană de top pe piaţă românească“, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Ţiriac Bank şi Country Chairman al grupului UniCredit în România.

„Ne face plăcere să anunţăm astăzi clienţilor noştri de retail şi Royal Preferred Banking această vânzare. Profilul internaţional şi solida reputaţie a grupului UniCredit reprezintă o soluţie atractivă pentru clienţii noştri care vor continua să beneficieze de produse şi servicii de înaltă calitate“, a declarat Henk Paardekooper, preşedinte RBS România.

Toţi clienţii vor fi informaţi asupra procesului privind transferul şi paşii necesari de urmat, se arată în comunicat. Nu vor exista modificări în condiţiile contractuale ale produselor şi serviciilor oferite. Începând cu data efectivă a transferului, clienţii vor putea beneficia de oferta complexă de produse şi servicii de retail a UniCredit Ţiriac Bank, respectiv a UniCredit Consumer Financing. 

În România, UniCredit Ţiriac Bank oferă servicii şi produse pentru toate categoriile de clienţi. Banca deserveşte 591.000 de clienţi, printr-o reţea de 208 sucursale. Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

RBS Bank România) face parte din Grupul Royal Bank of Scotland şi are o strategie de business concentrată pe deservirea clienţilor companii de top internaţionale şi locale de dimensiuni mari, precum şi a clienţilor instituţionali. Banca este prezentă pe piaţa românească din anul 1995, fiind una dintre primele bănci străine care au deschis operaţiuni în România. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului