În 2012 se începe expoloatarea unui zăcământ petrolier estimat la 1 miliard euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zăcământ petrolier estimat la un miliard de euro şi situat în zona oraşului arădean Pâncota va intra în exploatare peste câteva luni.

Prospecţiunile geologice efectuate în ultimii ani au confirmat existenţa unor resurse petroliere şi de gaze naturale. Prospecţiunile geologice au fost făcute de compania Universal Premium, cu o finanţare asigurată de Universal Premium Fund, care are ca investitori companii petroliere din România, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Elveţia.

Prezent miercuri la Arad, preşedintele Universal Premium Fund, Ioan Teodor Voştinaru, a declarat că în zona oraşului Pâncota au fost instalate, în ultimii ani, şapte sonde, iar cercetările geologice au confirmat existenţa unui important zăcământ de petrol şi gaze naturale, care se află la adâncime cuprinsă între 450 şi 2.100 de metri.

"Suntem în faza finală a prospecţiilor geologice, iar în jumătatea a doua a acestui an începem extracţia. Estimăm că producţia petrolieră a României poate creşte cu şapte până la nouă procente prin exploatarea acestui zăcământ", a declarat Voştinaru, potrivit Mediafax.

Compania estimează că valoarea zăcămintelor petroliere şi de gaze de la Pâncota este de cel puţin un miliard de euro. El a spus că sunt interesaţi de toată Câmpia de Vest, care a fost neglijată în ultimele trei decenii în ceea ce priveşte cercetarea şi exploatărea acestor resurse naturale. De asemenea, Voştinaru a declarat că zăcămintele se află la o adâncime mult mai mică decât în celelalte zone ale ţării, ceea ce reduce considerabil investiţia în exploatare.

Voştinaru a spus că operaţiunile companiei vor fi extinse în judeţul Arad, estimându-se că în zona localităţii Păuliş, pe Valea Mureşului, există alte resurse importante.

"Am câştigat licitaţia organizată de Agenţia Naţională de Resurse Minerale pentru cercetarea posibilelor zăcăminte de la Păuliş. Credem că aici există resurse şi mai importante decât la Pâncota, dar aici suntem în fază encipientă cu prospecţiunile", a spus Voştinaru.

Reprezentanţii companiei afirmă că zăcământul descoperit la Pâncota "este cel mai important confirmat până acum în Câmpia de Vest".

Investiţia realizată până în prezent în cercetare a fost de zece milioane de euro şi va ajunge la 15 milioane de euro în momentul începerii extracţiei, când vor fi create, într-o primă etapă, 250 de locuri de muncă.
Ţiţeiul va fi transportat printr-o conductă către un terminal care va fi construit în Gara Pâncota, iar perioada de exploatare a resurselor este estimată la 20 de ani.

Sondele de extracţie vor acoperi o arie de 250 de kilometri pătraţi în jurul oraşului Pâncota, cuprinzând mai multe primării.

"Avem contracte cu toţi proprietarii de terenuri pe care am amplasat sonde în această arie de acoperire, fie persoane fizice, fie autorităţi publice locale", a spus Voştinaru.

El a adăugat că există toate avizele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru actuala etapă a proiectului.

"Ultimul aviz va fi eliberat în momentul începerii extracţiei, dar este o formalitate, investiţiile fiind deja în derulare", a adăugat Voştinaru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine