Impozit cu „dedicaţie” în turism şi alimentaţie publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii au adoptat  proiectul de lege pentru introducerea impozitului specific în industria de turism şi alimentaţie publică, iniţiativă susţinută de fostul premier Victor Ponta pe când conducea Guvernul.

Impozitul nu se va aplica deocamdată, pentru că el trebuie dezbătut şi în Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

„Acest proiect se adresează tuturor companiilor care au o cifră de afaceri de maxim 5 milioane de euro şi au maxim 250 de angajaţi. Prin acest proiect de lege se urmăreşte creşterea conformării voluntare, respectiv încasări suplimentare la bugetul de stat. Este un proiect de lege care va duce foarte mult la creşterea calităţii serviciilor în turism şi alimentaţie publică, iar atunci cetăţeanul va avea mult de câştigat, pentru că acest proiect va diferenţia foarte mult fraierii care îşi plătesc taxele la zi şi cei care, prin orice mijloace, doresc să fenteze legea pentru că nu plătesc impozit pe profit”, a declarat pentru Mediafax deputatul PSD Mircea Dobre, unul dintre iniţiatori.

Secretarul de stat din MFP Gabriel Biriş a spus că Guvernul nu a putut formula un punct de vedere pentru că nu a fost finalizată analiza impactului măsurilor luate anul trecut, respectiv reducerea TVA de la 24 la 9% şi nici efectele controalelor ANAF în industria turismului şi alimentaţiei publice.

La rândul său, senatorul PSD Nicolae Moga l-a atenţionat pe reprezentantul Guvernului că, înainte de redactarea proiectului legislativ, iniţiatorii au consultat asociaţiile patronale. El l-a invitat pe reprezentantul Executivului să realizeze analiza şi să trimită punctul de vedere al Guvernului în Camera Deputaţilor, care este for decizional în privinţa acestui proiect de lege, mai scrie Mediafax.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, nu este de acord cu iniţiativa PSD privind un nou impozit specific pe turism, aceasta explicând că marii operatori ar plăti astfel mai puţin cu până la o treime, iar micii întreprinzători, mai mult.

„Noi am arătat că în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de euro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare şi sprijin, ar urma să plătească impozite sporite”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, după o întâlnire cu senatorii PSD.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”