"Îmi plac oltenii pentru că l-am cunoscut pe Amza"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mari actori care i-au fost alături vorbesc despre una dintre cele mai îndrăgite figuri din cinematografia românească Stela Popescu şi Mihai Mălaimare sunt doi artişti care au avut ocazia

Mari actori care i-au fost alături vorbesc despre una dintre cele mai îndrăgite figuri din cinematografia românească

Stela Popescu şi Mihai Mălaimare sunt doi artişti care au avut ocazia să joace alături de Amza Pellea, în filmul "Nea Mărin Miliardar" (1978), regizat de Sergiu Nicolaescu.

Pe lângă Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Ștefan Bănică, din distribuţia producţiei cinematografice face parte şi Stela Popescu, care a interpretat rolul unei spioane.

"Dacă nu l-aş fi întâlnit pe Amza, nu mi-ar fi plăcut oltenii. Personajul Nea Mărin are rădăcini populare. Este genul de român inteligent, cu picioarele pe pământ, cu simţul realităţii, simpatic, cu legături de familie foarte strânse. Aveau haz aluziile soţiei sale (n.r. - interpretată în film de Draga Olteanu-Matei) şi părea că este sub papucul ei", îşi aminteşte actriţa.

"L-am iubit pe Amza. Deşi era fiu de ţăran, era nobil", spune Stela Popescu despre interpretul lui Nea Mărin. "Când am aflat că era bolnav, nu am vrut să cred nimic până în ultima clipă. Moartea sa a fost o adevărată pierdere", completează artista.

Dacă nu era regimul comunist, Stela Popescu este de părere că generaţia de actori de la acea vreme ar fi avut mari şanse, ca Maia Morgenstern şi mulţi alţii, să ajungă să joace la Hollywood. "Nu am făcut noi maşini sau alte lucruri, dar ne putem lăuda cu artişti de valoare", declară actriţa.

"Deşi aveam un rol mic, unul de conjunctură, Amza Pellea nu a pus niciodată distanţă între noi", declară Mihai Mălaimare, care în "Nea Mărin Miliardar" a interpretat un rol secundar de recepţioner.

"Actorii mari ne scoteau la bere"

"Chiar dacă prefer teatrul în locul filmului, platourile de la <> au fost ca o şcoală pentru noi cei mai tineri. Am filmat noaptea, pe plajă, la mare agitaţie, şi, după ce se încheia ziua de filmare, actorii mari ne scoteau la bere", ne-a povestit fondatorul Teatrului Masca.

"Rolul a devenit de impact mai încolo, când am devenit mai cunoscut. Lumea mă vedea mai tânăr, mai cu păr pe cap", a adăugat Mălaimare.

Amza Pellea era un foarte bun camarad. Stăteam mult de vorbă şi am învăţat multe de la el. Era tot timpul vesel.
Mihai Mălaimare,
actor

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent