Imagini în premieră cu şantierul Centurii Giurgiu. Lucrările ar putea fi terminate până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Captură Youtube

Lucrările pentru construirea Drumului de Legătură între DN 5 şi Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse au ajuns la un stadiu fizic de 33 % şi ar urma să fie finalizate până la sfârşitul anului, potrivit promisiunilor ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

Asociaţia Pro Infrastructură a publicat în premieră imagini din dronă cu şantierul Centurii municipiului Giurgiu, o şosea de 6 kilometri care va fi construită din beton şi care se desprinde din DN 5 Bucureşti – Giurgiu, zona Oinacu, şi merge până la Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, cel mai important punct de trecere a frontierei dintre România şi Bulgaria, transmite Economedia.

Contractul pentru Drumul de Legătură DN 5 – Podul Prieteniei a fost semnat în noiembrie 2019 cu antreprenorul Porr din Austria pentru 106 mil. lei iar lucrările au început în octombrie 2020, cu termen contractual de finalizare aprilie 2022. 

Asociaţia Construim România (ASCORO), anunţa luna trecută, că lucrările la drumul expres care ocoleşte oraşul Giurgiu şi ajunge direct în vama cu Bulgaria ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

În urmă cu câteva luni, ministrul Cătălin Drulă făcea precizări despre acest proiect.

„Avem un proiect de care eu sunt foarte mândru că îl facem. La intrarea dinspre Bulgaria, la Giurgiu, ne vom urca pe un drum nou, un drum expres, ca o autostradă de 6 kilometri, care ocoleşte complet Giurgiu şi ne scoate în DN5 la nord de oraş. Este un drum cu patru benzi, cu separare pe mijloc, realizat din beton. E o premieră după experimentul eşuat din anii '90 Bucureşti-Fundulea. Soluţia de atunci a dat greş. A fost un exemplu de aşa NU. Lucrează o firmă austriacă care a mai lucrat în România pentru piste de aeroport din beton. Scăpăm de acea ruşine când ieşim din vamă. Era ca pe Marte", spunea ministrul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”