IBM concediază sute de angajaţi din Rusia şi îşi închide operaţiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

International Business Machines Corp (IBM.N) îşi încetează activitatea în Rusia şi a început să îi concedieze pe angajaţii din ţară, potrivit unui document trimis personalului său săptămâna trecută, transmite Reuters.

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, IBM s-a alăturat altor sute de companii care şi-au suspendat afacerile în această ţară. Mulţi alţii anunţaseră deja o ieşire completă din Rusia.

”Pe măsură ce consecinţele războiului continuă să crească şi incertitudinea cu privire la ramificaţiile sale pe termen lung devine mai mare, am luat acum decizia de a efectua o lichidare ordonată a afacerilor IBM în Rusia”, a scris directorul general Arvind Krishna angajaţilor.

Krishna a declarat pentru Reuters, la începutul lunii trecute, că nu este sigur cât îi mai poate plăti compania pe angajaţii din Rusia, în contextul escaladării sancţiunilor.

Un purtător de cuvânt al IBM a spus că există câteva sute de angajaţi ai companiei în Rusia.

”Colegii noştri din Rusia au îndurat, fără nicio vină a lor, luni de stres şi incertitudine... Vreau să-i asigur că IBM va continua să îi susţină şi să ia toate măsurile rezonabile pentru a le oferi suport şi a face tranziţia în mod ordonat, pe cât posibil”, a scris Krishna.

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte