I-au cucerit şi pe români cu jocul "Triburile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Henrik Klindworth, Eike Klindworth şi Michael Zillmer i-au cucerit şi pe români cu Triburile, un joc în  a cărui producţie nu au investit niciun euro. Citiţi în numărul 18 al revistei „Forbes România“, apărut astăzi la chioşcuri, povestea celor trei nemţi care au creat jocul online Triburile.

Ţi-au bântuit nopţile şi ţi-au organizat timpul, mai ceva ca un job bine plătit. Henrik Klindworth, în vârstă de 26 de ani, Eike Klindworth (24 de ani) şi Michael Zillmer (26 de ani), producătorii jocului online bazat pe un browser Triburile şi fondatorii InnoGames, au creat o companie cu o cifră de afaceri de peste zece milioane de euro fără vreo investiţie iniţială.

Un concept simplu

Jocul conceput de ei în urmă cu şase ani, TribalWars are versiuni lansate în 56 de ţări, printre care şi în România(unde este cunoscut drept Triburile). Cei trei au exploatat un concept cât se poate de simplu: jocurile bazate pe un browser sunt diferite de alte jocuri video sau pentru calculator în special pentru că nu necesită instalarea unui soft.

Este nevoie numai de un browser de Internet şi sunt gratuite. Rezultatul a întrecut, însă, toate aşteptările. Până şi CEO-ul celui mai mare rival, BigPoint, se vede nevoit să aprecieze acum performanţa celor trei tineri. „Ce au făcut ei este impresionant”, recunoaşte Heiko Hubertz, şeful şi fondatorul BigPoint.

InnoGames a reuşit să devină al treilea mare producător mondial de jocuri pe baza unui browser, după BigPoint şi Gameforge, toate - companii nemţeşti. E drept, la o distanţă imensă faţă de primul loc, care a depăşit 80 de milioane de jucători. Dar un competitor serios, care s-a ridicat prin forţe proprii, de la zero, hrănit, cel puţin în primii doi ani, cu mult entuziasm şi cu o ingeniozitate demne de invidiat. Nici măcar criza economică nu le-a dat peste cap planurile celor trei şefi de la InnoGames.
România, o piaţă importantă

Eike Klindworth, Henrik Klindworth şi Michael Zillmer (de la stânga la dreapta) se aşteaptă ca în 2009 să-şi dubleze veniturile  p Foto: Sorin Stana

Pentru anul acesta, Henrik Klindworth, Eike Klindworth şi Michael Zillmer se aşteaptă la dublarea veniturilor, astfel că, pentru prima dată de la înfiinţarea companiei, şi câştigurile lor vor depăşi zece milioane de euro.

Chiar dacă InnoGames mai are de tras până să ajungă lider modial pe segmentul de jocuri bazate pe un browser, TribalWars şi versiunile lui în alte 30 de limbi străine este recunoscut ca fiind, de departe, cel mai bun ca grafică, punctează Andreas Lober, fondatorul BrowserGames Forum.

România este alături de Germania, Portugalia, Olanda, Polonia şi Marea Britanie una dintre cele mai puternice pieţe pentru InnoGames. Varianta românească a fost lansată la începutul lui 2007, când o româncă stabilită în Germania, Carmen Schwarz, în vârstă de 40 de ani, i-a convins să o angajeze ca manager de comunitate pentru România. În doi ani, numărul utilizatorilor pentru Triburile.ro a crescut până la aproximativ 175.000 de jucători.

Mai puteţi citi în ,,Forbes România“

  • 4G, începe revoluţia! În industria telefoniei mobile, marii jucători se luptă în minute, se duelează în cartele şi se întrec în numărul de mesaje oferite. Indiferent cine câştigă aceste bătălii mărunte, „războiul“ are un singur învingător: tehnologia 4G!
  • Prizonieri în bănci. Vânătoarea de salarii din sistemul bancar de acum un an s-a transformat, în prezent, într-o cursă pentru supravieţuire.
  • Amnezie totală pe piaţă! Banii care se plimbă nestingheriţi prin economia mondială au alimentat pe piaţa financiară preţuri de domeniul fantasticului. Nu ţi se pare un scenariu cunoscut?
  • Nu sufocaţi economia! Majorarea TVA, o strategie total greşită pentru România.
Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți