Hotelierii bulgari vor să îi „fure“ pe românii care nu mai pot ajunge în Grecia. Ce pachete turistice de nerefuzat oferă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelierii din Bulgaria profită de restricţiile de călătorie impuse de Grecia şi vin cu preţuri atractive pentru turiştii români, preţurile pachetelor turistice urmând să fie reduse până la jumătate faţă de nivelul actual, mai ales în extrasezon, potrivit unui comunicat remis luni de agenţia IRI Travel.

Directorul general al IRI Travel, Lucian Bădîrcea, consideră că această strategie a hotelierilor din Bulgaria are legătură cu măsurile de precauţie impuse în Grecia faţă de turiştii români.

„Faptul că Grecia îşi ia măsuri de precauţie care i-au făcut pe foarte mulţi români să renunţe sau să reprogrameze vacanţele pe litoralul elen îi «obligă» pe bulgari să facă tot posibilul pentru a-i atrage pe români în binecunoscutele lor staţiuni. Astfel că, faţă de ofertele din plin sezon, când o cazare la all inclusive de 4 stele costă în medie 400 de euro, în extrasezon aceeaşi ofertă va ajunge la puţin peste 200 de euro”, spune Lucian Bădîrcea.

Astfel, în Albena, cazarea la un hotel de 3 stele cu variantă all inclusive costă în prezent 50 de euro pe noapte, iar de la 1 septembrie costul va scădea la 25 de euro. Cazarea medie la 4 stele all inclusive în Albena este în prezent 65 de euro, iar în extrasezon va ajunge la 30 de euro. Hotelurile de 5 stele din Albena oferă în prezent cazare cu 85 de euro pe noapte de persoană, iar în extrasezon, aceasta va scădea la 60 de euro pe noapte.

Pentru Nisipurile de Aur, cazarea la all inclusive-ul de 3 stele costă 38 de euro/noapte/persoană, iar în extrasezon va scădea la 25 de euro/noapte/persoană. La 4 stele, hotelurile au pregătite pentru luna august oferte de 40 de euro pe noapte, iar din septembrie, ele vor scădea la 33 de euro, în medie. La 5 stele, turiştii vor beneficia de o reducere de 20 de euro pe noapte în septembrie, în condiţiile în care în august cazarea va costa 65 euro pe noapte de persoană.

În staţiunea bulgărească Sunny Beach, preţurile pentru o noapte de cazare all inclusive la 3 stele scad, în septembrie, până la 22 de euro, de la 35 de euro în prezent. La 4 stele, preţurile vor scădea de la 40 de euro în prezent până la 32 de euro în septembrie, în timp ce la 5 stele, costurile unei nopţi de cazare scad în septembrie până la 55 de euro, de la 85 de euro în prezent.

În destinaţia Nessebar, în extra-sezon, cazarea la 3 stele va costa 22 de euro pe noapte, iar în prezent costă 35 de euro. La hotelurile de 4 stele, preţurile scad la jumătate, de la 50 de euro pe noapte la 25 de euro, iar la 5 stele preţul cazării scade de la 70 de euro în prezent la 38 de euro în extrasezon.

„Sunt multe hoteluri din Bulgaria care în extrasezon, pentru a se umple, vor face şi reduceri la reduceri. Adică mediile pe care le prezentăm acum vor putea avea şi alte oferte de 25-30%. Din acest motiv, am spus că preţurile vor fi nepermis de mici”, spune Lucian Bădîrcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”