Hidroelectrica, tot mai aproape de ieşirea din insolvenţă. Compania a câştigat două procese cu Alpiq Romindustries şi Elsid Titu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este în insolvenţă din 2012

Hidroelectrica a câştigat miercuri două procese la Tribunalul Bucureşti, cu traderul de energie Alpiq Romindustries şi producătorul de electrozi siderurgici Elsid Titu, care ceruseră companiei despăgubiri de 398 de milioane de lei, respectiv 13 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei.

Alpiq Romindustries cerea despăgubiri pentru denunţarea contractului bilateral de energie, în timp ce Elsid dorea despăgubiri pentru diminuarea cantităţii de energie livrată ca urmare a activării clauzei de forţă majoră.

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri, ca neîntemeiată, cererea Alpiq Romindustries de acordare a unor despăgubiri de 398 de milioane de lei pentru denunţarea contractului de către Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Totodată, instanţa a obligat compania să suporte cheltuielile de judecată, în valoare de circa 91.000 lei, reprezentând onorariile avocaţilor şi experţilor.

Hidroelectrica a mai câştigat un proces cu Alpiq Romindustries în februarie, în care cerea despăgubiri de 527 de milioane de lei, solicitate pentru nelivrarea întregii cantităţi de energie în perioada de seceta hidrologică din perioada 2011-2012.

„Contractul cu Alpiq Romindustries a generat doar în perioada 2006 - 31 Mai 2012 o pierdere de 422 de milioane de lei, astfel cum a constatat administratorul judiciar Euro Insol în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvenţă a societăţii. Din energia disponibilizată prin denunţarea acestui contract păgubos, Hidroelectrica a obţinut doar în perioda august 2012 - decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 220 de milioane de lei“, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Instanţa mai respinsese şi cererea traderului Alpiq Romenergie de despăgubiri în cuantum de 215 milioane de lei pentru denunţarea contractului de către Euro Insol.

Totodată, Elsid Titu a solicitat, la deschiderea procedurii de insolvenţă, despăgubiri de 13 milioane lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012 în urma aplicării clauzei de forţă majoră.

„Menţionăm că Elsid a avut cel mai avantajos contract de vânzare-cumpărare energie încheiat de băieţii deştepţi cu Hidroelectrica. Mai concret, preţul plătit de Elsid în 2012 pe 1 MWh era de 103 lei, în timp ce preţul de cost al Hidroelectrica pe 1 MWh era de 184 lei, iar preţul de vânzare în piaţă era de peste 220 lei“, se precizează în comunicat.

Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia Elsid împotriva refuzului Euro Insol de a înscrie creanţă de 13 milioane lei în Tabelul preliminar de creanţe al Hidroelectrica, producătorul de electrozi siderurgici fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată de 61.535 lei.

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă