Hidroelectrica îi spune "pa" celui mai mare băiat deştept: a denunţat contractul cu Energy Holding

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat marţi că a denunţat contractul încheiat de producătorul de electricitate cu firma Energy Holding, din analize rezultând că acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei.

CLICK PE POZA PENTRU A SE MĂRI! VEZI CIFRELE CONTRACTULUI DINTRE ENERGY HOLDING ŞI HIDROELECTRICA!

Contractul dintre Hidroelectrica şi Energy Holding a fost încheiat în anul 2006. Energy Holding nu şi-a manifestat până în data de 24 iulie, ora 16.00, acordul cu propunerile de preţ făcute de administratorul Hidroelectrica.

Anterior au fost denunţate alte cinci contracte, cu Euro-P.E.C., EFT, Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi denunţate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu "băieţii deştepţi" şi speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvenţă.

Chiţoiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro, din contractele bilaterale încheiate cu "băieţii deştepţi".

Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" şi al secetei din 2011.

Administratorul judiciar a anunţat că vrea să găsească soluţii amiabile privind aceste contracte, prin discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

Contractele directe de vânzare a energiei, la preţuri sub cele din piaţă, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.

REVENIM CU AMĂNUNTE.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG