Hidroelectrica activează din nou clauza majoră din cauza secetei. Este pentru a doua oară în acest an!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de stat Hidroelectrica va activa marţi clauza majoră, pentru a doua oară în mai puţin de an an, ca urmare a secetei care a dus la scăderea debitelor râurilor şi din cauza căreia producţia de energie a companiei va ajunge în august la un minim istoric.

UPDATE Camera de Comerţ şi Industrie a României a emis '"Avize de existenţă a cazului de forţă majoră" în toate contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de Hidroelectrica SA.

Clauza de forţă majoră va deveni efectivă pentru toate cele 23 de contracte ale societăţii, începând de marţi. Pentru cele şase contracte, încheiate pe bursa OPCOM la 31 iulie 2012 şi care intră în vigoare în 10 august 2012, a fost depusă documentaţia pentru obţinerea avizelor de forţă majoră.

"Hidroelectrica SA a fost obligată să activeze clauza de forţă majoră din cauza scăderii accentuate a debitelor pe Dunăre şi pe principalele râuri interioare, având în vedere şi prognozele hidrologice nefavorabile pentru următoarele luni. Luna iulie 2012 a avut cele mai ridicate temperaturi înregistrate în ultimii 60 de ani şi valori hidrologice scăzute în toate sectoarele amenajate ale Hidroelectrica", se menţionează în comunicat.

Faţă de producţia bugetată pentru luna august 2012, de 1.100 Gwh, Hidroelectrica va realiza, în actualele condiţii hidrologice, o producţie de doar 700 GWh, reprezentând un minim istoric de la înfiinţarea societăţii până în prezent, precizează comunicatul.

Deşi Hidroelectrica a denunţat contracte bilaterale încheiate cu EuroPec, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie, EFT AG, EFT România şi Energy Holding, însumând o cantitate de 6.500 GWh anual, totuşi obligaţiile contractuale aferente lunii august totalizează 926 GWh, cu mult peste producţia estimată, ceea ce ar fi condus în situaţia neactivării clauzei de forţă majoră la cumpărarea de către Hidroelectrica a deficitului de producţie de pe piaţa liberă la preţuri net superioare preţului din contractele bilaterale şi de pe piaţa reglementată.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, energia livrată pe piaţa reglementată (la un preţ de 71 lei / MWh, faţă de un preţ de cost de 125 lei / MWh), reprezintă peste 50% din producţia realizată, cu un impact major negativ asupra indicatorilor financiari ai societăţii.

Ca urmare a activării "Clauzei de forţă majoră" în cadrul contractelor comerciale de vânzare a energiei electrice, compania va reduce livrările de energie, proporţional cu reducerea producţiei. Hidroelectrica SA va livra întreaga producţie proprie, proporţional, pe toate contractele aflate în derulare, folosind o '"Cheie Matematică Unică Orară".

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, asigură toţi partenerii comerciali ai societăţii de menţinerea pe o perioadă cât mai scurtă posibil a clauzei de forţă majoră. Livrările urmează să fie reluate conform obligaţiilor contractuale imediat ce condiţiile hidrologice vor reveni în parametrii care să permită atingerea unui nivel normal al producţiei.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”