Havrileţ, OMV Petrom: România nu va avea nevoie să importe gaze la iarnă, nici măcar în zilele geroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu va avea nevoie să importe gaze la iarnă, nici măcar în zilele geroase, putându-şi acopri necesarul de consum din producţia internă, a declarat luni Niculae Havrileţ, membru în Consiliul de Supraveghere OMV Petrom.

„Din experienţa anterioară, într-o zi de frig extrem, România a consumat 75 de milioane de metri cubi de gaze. Acest consum se asigura în jur de 25 de milioane din producţia internă şi în jur de 25-30 de milioane din sistemul de depozitare intern. Deci în total sunt 55 de milioane. Până la 75 de milioane, diferenţa se asigura din import", a spus Havrileţ, care a fost secretar de stat în Ministerul Energiei şi preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

Potrivit acestuia, la iarnă, importul nu mai este o sursă sigură şi putem chiar să luăm în calcul faptul că nu va mai exista deloc.

"Din fericire, un operator care produce gaze naturale din Marea Neagră, Black Sea Oil and Gas, a lansat în iunie producţia, care se cifrează undeva la 25 de milioane şi efectiv am putea închide total independent consumul intern al unei zi de frig extrem în România fără ajutorul importurilor", a mai spus Havrileţ, potrivit Agerpres.

El a amintit şi situaţia în care, dacă o ţară din UE are nevoie de ajutor în aprovizionare, restul trebuie să o ajute.

"Dar deocamdată Black Sea Oil and Gas poate suplini gazele pe care le aduceam din import. Dacă Legea offshore din 2013-2014 ar fi avut elemente corecte faţă de investitori, în acest an sau chiar de la începutul anului 2019 am fi putut avea o importantă producţie de gaze din Marea Neagră şi acum am fi putut vedea ce înseamnă acest lucru şi care este efectul în Produsul Intern Brut şi în dezvoltarea societăţii", a adăugat Havrileţ. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un parlamentar german cere doborârea avioanelor rusești care intră în spațiul NATO
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”