Havrileţ (ANRE): Gazele pentru populaţie s-ar putea scumpi cu 4-5% de la 1 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazele naturale pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 4-5% de la 1 aprilie, ca urmare a finalizării procesului de liberalizare, a declarat miercuri pentru News.ro preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

”La gaze naturale, odată cu finalizarea procesului de liberalizare, de la 1 aprilie nu mai sunt preţuri reglementate şi se vor aplica preţurile din piaţa liberă ceea ce ar putea genera creşteri de 4-5% la factura consumatorilor casnici”, a spus Havrileţ, pentru News.ro. 

În ceea ce priveşte segentul de energie electrică, factura se va calcula la 1 iulie.

”Pentru electricitate, factura se va calcula la 1 iulie, dar nu estimăm o creştere a acesteia pentru că urmează o perioadă a anului în care se înregistrează frecvent un exces de producţie de energie electrică care induce preţuri mici de natură să echilibreze preţurile mari întâlnite în luna ianuarie”, a afirmat Havrileţ.

Calendarul stabilit în 2012 prevede liberalizarea completă a preţurilor energiei electrice pentru populaţie de la 31 decembrie 2017, în condiţiile în care, în prezent, 80% din preţul de pe facturile consumatorilor casnici provine din piaţa liberă şi 20% este preţ reglementat de ANRE.

Potrivit calendarului, ponderea energiei din piaţa liberă va ajunge la 90% de la 1 iulie.

Liberalizarea preţurilor reprezintă o oportunitate pentru jucătorii care vor să intre pe o piaţă dominată în prezent de patru companii, care deţin cele opt distribuţii regionale de electricitate: Electrica (Muntenia Nord, Transilvania Sud şi Transilvania Nord), Enel (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea), E.ON (Moldova) şi CEZ (Oltenia). 

În sectorul de gaze naturale, preţul la producătorii interni se va liberaliza începând cu 1 aprilie 2017.

Astfel, de la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune producătorilor preţuri de vânzare pentru gazele naturale. În schimb, ANRE va continua să verifice preţurile cu care furnizorii vând gazele către populaţie.

Havrileţ estima anul trecut că după 1 aprilie 2017 va avea loc o migrare permanentă a consumatorilor din zona reglementată către furnizorii care pot oferi gaze naturale la preţuri mai bune decât cei actuali.

Legislaţia actuală prevede ca termen-limită anul 2021 pentru liberalizarea completă a preţurilor pentru populaţie.

La gazele din producţia internă, care au preţul stabilit la 60 lei/MWh, se adaugă tariful de înmagazinare, în valoare de 20 lei/MWh, ceea ce duce preţul final la circa 80 lei/MWh. Importurile se realizează la preţuri de 78 lei/MWh, foarte aproape de preţul gazelor înmagazinate.

În ceea ce priveşte piaţa reglementată, în care sunt incluşi consumatorii casnici, preţul de 60 de lei/MWh fixat de guvern este sub cel al gazelor din import, de 78 de lei/MWh.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat