Harta salariilor la finalul lui 2016: Câştigurile nete au depăşit 500 euro doar în Capitală şi în cinci judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigurile medii nete au depăşit în luna decembrie 2016, în condiţiile în care mulţi angajaţi au primit prime de Sărbători, nivelul de 500 euro doar în Capitală şi în judeţele Ilfov, Cluj, Timiş, Sibiu şi Braşov, iar cele mai mari creşteri salariale s-au înregistrat, în ultimul an, în judeţele Bacău, Caraş-Severin şi Covasna, arată calculele News.ro, pe baza statisticilor judeţene ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

La polul opus, în 17 judeţe din ţară, câştigul mediu net a rămas sub 400 de euro chiar şi cu primele de Sărbători.

La nivel naţional, câştigul salarial mediu net s-a majorat în decembrie 2016 cu 11,4% faţă de ultima lună din 2015, la 2.354 lei (echivalentul a 521 euro), nivel maxim istoric pentru România.

În decembrie, cursul mediu al euro, la care s-a făcut echivalenţa salariilor în moneda europeană, a fost de 4,5173 lei, potrivti Băncii Naţionale a României (BNR).

Câştigurile salariale includ atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii.

Statisticile oficiale arată că, deşi câştigul mediu net la nivel naţional a depăşit pragul de 500 de euro,  doar angajaţii din Bucureşti şi din  alte cinci judeţe bogate au câştigat, în medie, peste 500 euro în decembrie, în celelalte judeţe salariile fiind mult mai mici. 

Salariaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din ţară, cu un câştig mediu net în luna decembrie 2016 de 3.219 lei (713 euro, la cursul mediu BNR din luna decembrie), urmaţi de cei din judeţele Ilfov (2.743 lei, 607 euro), Cluj (2.605 lei, 577 euro) şi Timiş (2.512 lei, 556 euro).

Pe următoarele locuri se clasează judeţele Sibiu (2.375 lei, 526 euro) şi Braşov (2.284 lei, 506 euro), în restul ţării cîştigurile medii fiind sub 500 euro net. 

În topul câştigurilor medii urmează, la mare distanţă, judeţele Constanţa (2.184 lei, 483 euro), Iaşi (2.183 lei, 483 euro), Argeş (2.160 lei,  478 euro), Mureş (2.156 lei, 477 euro) şi Galaţi (2.154 lei, 477 euro). 

La polul opus, în 17 judeţe câştigurile medii nete sunt sub 500 euro. 

Cele mai mici câştiguri din România erau, în ultima lună a anului trecut, în judeţele Teleorman (1.628 lei, 360 euro), Bistriţa-Năsăud (1.653 lei, 366 euro), Harghita (1.671 lei, 370 euro) şi Suceava (1.672 lei, 370 euro).

În ceea ce priveşte evoluţia salariilor din 2016, cele mai mari creşteri ale câştigurilor nete s-au înregistrat, în decembrie 2016 faţă de ultima lună din 2015, în judeţele Bacău, cu un avans de 25%, Tulcea (21%), Caraş-Severin (19,5%), Covasna (19%) şi Brăila (18,5%).

În schimb, în judeţul Gorj salariile au scăzut, în medie, cu 0,5% în 2016. 

Anul trecut, salariile au primit un impuls în luna mai, când salariul brut minim pe economie a crescut cu 19%, de la 1.050 de lei la 1.250 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile