Guvernul vrea să menţină şi în 2015 taxa pe extracţie şi taxa pe liberalizarea gazelor, după ce a anunţat prelungirea cu un an a redevenţelor petroliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prelungirea taxelor speciale din domeniul energetic asigură Guvernului 1,1 miliarde de lei la buget, în condiţiile în care Executivul nu a dorit impunerea unui nou sistem de taxare a resurselor

Taxa suplimentară de 0,5% pe extracţia hidrocarburilor şi taxa de 60% pe veniturile realizate de către companiile de gaze din liberalizare vor fi prelungite cu încă un an, potrivit unui proiect elaborat de către Ministerul Finanţelor, după ce Guvernul a anunţat deja că va prelungi cu încă un an sistemul actual de redevenţe.

Cele două impozite suplimentare au fost introduse la începutul lui 2013 şi erau programate să expire la 31 decembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut aseară Guvernului să majoreze aceste taxe dacă nu schimbă redevenţele, din moment ce majorarea redevenţelor presupune acordul tuturor celor 44 de concesionari de zăcăminte de petrol şi gaze din România.

La începutul anului trecut, Guvernul a introdus o serie de impozite suplimentare pentru companiile din sectorul energetic, aplicabile până la 31 decembrie 2014 inclusiv, interval în care ar fi urmat să fie stabilit un nou sistem de redevenţe, cel actual fiind valabil până în ianuarie 2015.

Astfel, a fost introdus un impozit pe monopol pentru companiile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale, aplicat pe fiecare MW/h pentru care sunt facturate serviciile de transport şi distribuţie, cuprins între 0,85 lei şi 0,1 lei/MWh. În cazul activităţilor de monopol, menţinerea impozitului este argumentată de Guvern, în proiectul de act normativ, şi prin necesitatea asigurării fondurilor pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii finanţate din fonduri europene, în condiţiile în care activităţile cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, respectiv prestarea serviciilor de distribuţie şi transport energie electrică şi gaze naturale, sunt caracterizate prin profitabilitate având în vedere lipsa concurenţei.

A fost aplicat şi un impozit de 60% din veniturile suplimentare obţinute de către companii ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, precum şi un impozit special de 0,5% aplicat veniturilor obţinute de către companii, pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

La sfârşitul acestui an, Guvernul a decis însă să menţină sistemul de redevenţe şi pentru anul viitor, astfel că va prelungi cu un an şi perioada de valabilitate a acestor impozite.

1,1 miliarde de lei la buget

Guvernul estimează că anul viitor va încasa 245,6 milioane lei din impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, 743,2 milioane lei din impozitul pe veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi 114,6 milioane lei din impozitul pe veniturile obţinute din exploatarea resurselor naturale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că redevenţele nu pot fi modificate, ele fiind calculate în funcţie de mărimea zăcământului şi după o metodologie extrem de complicată, dar a explicat că Ministerul de Finanţe poate modifica alte două taxe care expiră la 1 ianuarie 2015.

„Mai sunt două taxe, una este suprataxa pentru gaze, generată de liberalizarea preţului la gaze pentru industrie şi a doua este taxa pentru resurse minerale. În mod normal aceste două taxe trebuie să dispară la 1 ianuarie 2015. Guvernul a explicat astăzi cum menţine redevenţele. Nu redevenţele le menţine, că astea sunt în lege, nu are cum să umble la ele fără acordul tuturor celor 44 de concesionari de perimetre. Dar poate umbla la aceste două taxe: suprataxa pentru gaze şi taxa pentru resurse minerale. Ele teoretic trebuie să dispară la 1 ianuarie. Guvernul le poate menţine numele şi să le mărească, pentru că taxele sunt problema Guvernului, se aplică tuturor, fără să fie nevoie să negocieze cu ei sau poate anula cele două taxe şi să instituie o altă taxă care să le înglobeze pe amândouă şi să mai pună şi ceva peste pentru a creşte veniturile bugetului“, a spus Băsescu.

În varianta elaborată de Ministerul Finanţelor, impozitele sunt doar menţinute pentru anul viitor în actuala formă, nu şi majorate.

Petrom şi Romgaz, vizate direct

Principalele companii care au beneficiat de redevenţele foarte mici sunt Petrom şi Romgaz, dar, pe lângă acestea, multe alte societăţi explorează perimetre, respectiv Exxon, Chevron, Lukoil, MOL, Gazprom Neft sau KazMunaiGaz International, fostul Rompetrol Group.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi Petrom, aceasta din urmă fiind şi singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie