Guvernul va trimite la Bruxelles lista cu proiectele de infrastructură aflate în derulare şi pe care vrea să le continue în exerciţiul financiar următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va transmite în această lună Comisiei Europene (CE) lista cu proiectele de infrastructură demarate în perioada 2007-2013, care nu vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an, şi care urmează să fie fazate pentru continuarea finanţării în exerciţiul financiar 2014-2020, se arată într-un comunicat al MFE.

Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) 2007-2013 s-a reunit recent, în prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene, a autorităţilor române implicate în gestionarea fondurilor europene şi a membrilor Comitetului de Monitorizare POS-T, pentru a identifica soluţii menite să crească gradul de absorbţie a fondurilor europene în domeniu.

„Rata curentă a absorbţiei pe POS-T este de aproximativ 59% şi depunem în continuare eforturi susţinute în vederea indentificării unor căi eficiente pentru mărirea ratei de absorbţie pe actualul cadru financiar“, se arată în comunicat.

Printre soluţiile menţionate, se numără fazarea proiectelor cu risc de nefinalizare până la data de 31 decembrie 2015, în vederea asigurării finanţării din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020 a proiectelor începute în cadrul POS-T 2007 - 2013, dar şi abordarea retrospectivă a cheltuielilor, respectiv introducerea în POS-T, pentru rambursare, a cheltuielilor efectuate din alte surse de finanţare (buget de stat, împrumuturi etc.).

„Totodată, un subiect important de discuţie l-a reprezentat accelerarea ritmului de absorbţie, prin intensificarea procesului de monitorizare a proiectelor, realizată prin vizite pe şantier şi reducerea termenelor de verificare a cererilor de rambursare. Astfel, în cadrul reuniunii, s-a convenit asupra organizării săptămânale de întâlniri cu toţi beneficiarii POS-T, cu antreprenorii şi consultanţii, pentru identificarea contractelor cu probleme, cu prioritate asupra acelora care au impact semnificativ asupra ratei de absorbţie“, se menţionează în comunicatul MFE.

Ministerul Fondurilor Europene reaminteşte că a finalizat negocierile şi a transmis oficial spre aprobare, la Comisia Europeană, Programul Operaţional Infrastructură Mare.

„Începând cu luna iulie, România va avea la dispoziţie 9,41 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, mediu şi energie“, mai arată reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO