Guvernul rupe intelegerea cu firmele Vinci, Strabag si Roichmann-Ashtrom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile negocieri ar putea presupune o licitatie internationala

Intelegerea dintre Ministerul Transporturilor si firmele Strabag, Vinci si Roichmann-Ashtrom, pentru realizarea tronsoanelor de autostrada Bucuresti - Ploiesti, Comarnic - Predeal si Predeal - Codlea, lucrari cu o valoare estimata la un miliard de euro, a picat. Semnalul dat alaltaieri printr-un comunicat de presa al ministerului in care se preciza ca "negocierile desfasurate pana in prezent in temeiul normelor actuale de parteneriat public privat au fost intrerupte" a fost intarit ieri cand surse oficiale din minister ne-au declarat ca procedura de angajare a constructorilor pentru noua autostrada va fi reluata de la zero. Acestia nu vor fi avantajati deloc la noile negocieri. "Vor intra la discutii cu sanse absolut egale cu ceilalti si nu vor fi avantajati", a spus oficialul citat. Nu in ultimul rand, nu se stie daca va mai fi pastrat sistemul de parteneriat public-privat pentru realizarea autostrazii. "Ar putea fi vorba de parteneriat sau ar putea fi vorba de licitatie internationala. Vom elabora mai intai noi norme de parteneriat public-privat, vom stabili metoda prin care va fi facuta autostrada, parteneriat sau licitatie internationala, vom cauta finantarea necesara, iar apoi vom invita pe cei interesati la discutii", ne-a declarat sursa oficiala citata. Alegerea celor trei firme s-a facut total netransparent, spune Ministerul Transporturilor Statul roman nu are contracte ferme de realizare a tronsoanelor de autostrada cu cele trei firme, fiind vorba mai degraba de intelegeri care, din cauza semnarii lor cu mare fast, au parut mai degraba a fi contracte batute in cuie, ceea ce nu este cazul, spun oficialii Ministerului Transporturilor. Cat priveste motivatia rezilierii intelegerilor, se doreste ca astfel sa fie realizate importante economii la buget, care ar rezulta in urma desfasurarii unor noi discutii pe alte norme legale. "Nu am primit finantari de la institutiile europene, iar acestea nu au vrut sa auda de participare (n.r. - la proiectul autostrazii Bucuresti - Brasov), pentru ca au considerat total netransparenta alegerea celor trei firme. Anunturile initiale au fost date in Monitorul Oficial partea a VI-a, cu distributie limitata, iar interesul si l-au exprimat doar cele trei firme, fiecare pe cate o portiune, alta decat cea aleasa de celelalte", spune oficialul ministerului. Rezilierea intelegerii atrage criticile Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii - ARACO, deoarece sunt trenate proiecte importante pentru sectorul la care statul nu ar urma sa participe cu nici un ban. Mai mult, varianta aleasa de minister, respectiv Bucuresti - Pitesti - Sibiu - Deva - Timisoara, are un trafic inferior celei ce trece prin Ploiesti - Brasov, prin urmare fiind sanse minime de atragere a finantarilor din partea bancilor europene. "Este vorba de interese directe pe care le are ARACO, asociatie ce include firme care ar beneficia direct de o parte din lucrarile atribuite celor trei companii. Daca se plang ca nu au proiecte la care sa participe, ministerul le poate pune la dispozitie zeci de proiecte de reabilitare a drumurilor nationale la care sunt bineveniti", au declarat ieri oficiali ai ministerului. Acestia adauga ca ARACO dezinformeaza opinia publica caci statul ar urma sa plateasca cu varf si indesat contractorilor straini din veniturile lui pentru lucrarile efectuate.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online