Guvernul renunţă să mai majoreze valorile pentru taxe locale, dar obligă primarii la indexare anuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarii vor opera anual, până la 30 aprilie, o indexare a taxelor locale ţinând cont de rata inflaţiei din anul anterior FOTO Adevărul

Guvernul a renunţat să mai crească valorile impozabile pe locuinţe, terenuri şi maşini, raportat la inflaţie, majorare introdusă în varianta din 13 martie a proiectului, şi a decis să păstreze cifrele anunţate în februarie, hotărând însă ca impozitele să fie indexate de primari anual, nu la 3 ani ca în prezent. Indexarea va fi raportată la nivelul inflaţiei din anul anterior.

În prezent, Codul Fiscal stabileşte că, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează o dată la 3 ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare, prin hotărâre de guvern.

În varianta din luna februarie a proiectului de Cod Fiscal, era menţinută regula ca taxele locale să fie indexate o dată la trei ani, până la data de 30 aprilie a anului anterior celui pentru care se aplică indexarea, dar cu amendamentul că decizia nu va mai fi luată prin hotărâre de guvern, ci prin hotărâre a consiliului local.

În noul proiect de Cod Fiscal, prezentat miercuri de Guvern, este prevăzut ca această indexare să fie operată anual, până la data de 30 aprilie, tot de către consiliile locale, ţinînd cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.

„În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinînd cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti“, se arată în proiectul aprobat miercuri de Guvern, potrvit Mediafax.

Indexarea anuală a impozitelor şi taxelor locale nu este reglementată în document ca opţiune a primarilor.

Noul proiect prevede că impozitul pe locuinţe pentru persoanele fizice nu va mai fi limitat la 0,1% din valoarea impozabilă, ci va fi stabilit între 0,08% şi 0,2% de către primării, iar proprietarii care nu îşi îngrijesc casele şi/sau terenurile vor plăti, din ianuarie 2017, un impozit de şase ori mai mare faţă de nivelul standard.

De asemenea, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 500% începând cu al treilea an.

Sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate în intravilan, cu construcţii, va fi modificat prin înlocuirea actualelor valori fixe cu grile având o limită minimă şi una maximă, cota maximă de impunere fiind dublă comparativ cu actualele taxe, conform noului Cod Fiscal.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea