Guvernul discută miercuri despre legea dării în plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul discută în şedinţa de miercuri despre legea dării în plată, pe ordinea de zi figurând o notă privind formularea punctului de vedere al Executivului pe această temă. Legea dării în plată a fost adoptată luni în Senat, în unanimitate, prevederile urmând să se aplice numai celor cu credite mai mici de 150.000 de euro, inclusive cele acordate prin programul „Prima Casă“.

Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi „pentru“ şi niciunul împotrivă. Legea dării în plată se află în faza reexaminării, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

Senatorii au decis luni ca prevederile legii să se aplice şi creditelor acordate prin programul „Prima Casă“, însă au admis un amendament privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.

Mariana Câmpeanu, senator PNL, a susţinut că aprobarea amendamentului care prevede plafon de 150.000 de euro va genera întârzierea aplicării legii. „Vă atrag atenţia că prin amendamentul pe care l-aţi votat cu 150.000 aţi dat posibilitatea ca legea să fie la CCR amendată ca discriminatorie şi de fapt să prelungiţi neaplicarea acestei legi. Poate veţi corecta la Cameră acest lucru“, a punctat Mariana Câmpeanu.

O poziţie în acest sens a avut marţi şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. „După votul din Senat am discutat cu colegii din Camera Deputaţilor, din grup, să analizăm cu atenţie un potenţial risc de neconstituţionalitate pentru plafonul introdus la Senat. Noi ne menţinem obiectivul ca această lege să aibă ca principală ţintă românii care au contractat credite pentru a avea o locuinţă, una singură, nu cei care au făcut din asta afacere - nu înseamnă ilegală -, dar nu vrem ca o asemenea lege să-i ajute. Sunt relaţii comerciale ... analizăm acest lucru şi în funcţie de asta vom decide şi vom da şi votul nostru“, a declarat preşedintele PSD.

El a subliniat că nu exclude ca în Camera Deputaţilor să existe modificări asupra textului legii.

Ce spun experţii consultaţi de „Adevărul“ despre prevederile legii dării în plată

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică