Guvernul ar putea amâna dublarea alocaţiilor pentru copii. Cum poate fi blocat proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ludovic Orban FOTO Adevărul

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul şi PNL au în acest moment patru metode prin care vor încerca blocarea dublării alocaţiilor de stat pentru copii, scrie edupedu.ro.

Premierul Ludovic Orban a declarat într-o conferinţă de presă că ia în calcul prorogarea termenului, atacarea la CCR, angajarea răspunderii sau modificarea prevederii astfel încât să aibă loc o „creştere raţională” a alocaţiilor.

„Avem practic identificate în momentul de faţă patru variante. Aici sunt un om cinstit şi am spus-o din prima. Partidul Naţional Liberal a depus un amendament la legea bugetului de stat pe 2019, vă aduc aminte în martie 2019, prin care aproape s-au dublat alocaţiile pentru copii. De de am făcut lucrul ăsta? Pentru că o perioadă de patru ani de zile PSD nu a crescut deloc alocaţiile. 

Mai mult decât atât, proiectul de lege privitor la alocaţii care a fost adoptat tot la propunerea PNL, înaintat de domnul secretar general Robert Sighiartău, alocaţiile cresc anual pentru a recupera puterea de cumpărare a locaţiei care se pierde datorită inflaţiei.

Deci, practic, alocaţiile de la 1 ianuarie cresc, asta trebuie să ştie toţi românii, cresc cu 3,8%. Să vii acum, tot în 2019, şi să impui dublarea alocaţiilor pentru copii arată, după părerea mea, o lipsă de responsabilitate categorică din partea PSD. 

Cu atât mai mult cu cât se ştie foarte clar că în legea bugetului de stat, care este practic… Noi când au dat ei termeni de atac la Curtea Constituţională, PNL şi-a angajat răspunderea la legea bugetului de stat şi pe legea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu ai prevăzute sumele de bani pentru a susţine această creştere.

Partidul Naţional Liberal îşi doreşte creşterea alocaţiilor pentru copii, dar o creştere raţională, o creştere care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari şi care să nu fie o creştere care într-un fel să creeze grave dezechilibre, atât la nivelul bugetului cat şi la nivelul diferitelor categorii de plăţi sociale sau de altă natură care se efectuează în sistemul public din România.

Aduceţi-vă aminte, deci PSD, deşi a dat o lege a salarizării, după aia pentru anumite categorii a devansat creşterea salariului care era prevăzută să se facă etapizat, câte ¼ între 2018 şi 2022, devansând creşterea. Ăsta a fost stilul de politica lor, să creeze anumite avantaje care de fapt generează discriminări şi îmbracă forma unor privilegii pentru anumite categorii pe care au vrut să şi le fidelizeze.

Noi nu putem accepta sistemul ăsta de legiferare. Avem patru variante posibile, fie atacare la Curtea Constituţională, fie prorogarea termenului de intrare în vigoare şi o reglementare care să prevadă totuşi o creştere raţională a alocaţiilor pentru copii, care, repet, de la 1 ianuarie au crescut tot în baza proiectului de lege depus de Partidul Naţional Liberal, fie mai avem încă o variantă care cuprinde procedura de angajare a răspunderii.”, a declarat premierul Ludovic Orban, scrie edupedu.ro

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie