Guvernul a minţit FMI-ul cu privire la îndeplinirea unui angajament. Despre ce măsură este vorba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul României a declarat în ultima scrisoare trimisă către Fondul Monetar Internaţioanl (FMI) că a eliminat restricţiile privind deschiderea centrelor comerciale mai mari de 1.000 de metri pătraţi, deşi un proiect pe această temă nu a fost încă aprobat de Guvern.

Documentul care include falsul fiind aprobat în board-ul instituţiei din Washington, potrivit Mediafax.

La presiunea Comisiei Europene (CE) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Guvernul s-a obligat, în primăvara anului trecut, să înlăture restricţiile privind deschiderea marilor magazine de retail, prin eliminarea cerinţelor legate de acordul centrelor comerciale concurente la emiterea autorizaţiei şi de prezentarea unui studiu de impact de către investitorul care solicită avizul.

Legislaţia în vigoare, adoptată în 2004, stabileşte că deschiderea structurilor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare, de peste 1.000 de metri pătraţi, este autorizată de către o comisie constituită la nivel autorităţii locale, din care face parte, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai asociaţiilor profesionale, patronale şi de protecţie a consumatorilor, şi un reprezentant al agenţilor economici din imediata vecinătate a centrului comercial pentru care este cerută autorizaţia.

Guvernul s-a angajat să elimine toate aceste restricţii până în septembrie 2011, dar promisiunea nu a fost respectată astfel că FMI şi CE au revenit şi au acordat un nou termen, impunând autorităţilor române să rezolve problema până la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

În condiţiile în care restricţiile au fost introduse, în 2004, prin hotărâre de guvern, pentru eliminarea acestora este necesară aprobarea de către Executiv măcar a unui act normativ cu putere juridică similară.

Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică, la sfârşitul lunii ianuarie 2012, un proiect de hotărâre de guvern care elimina aceste restricţii şi care ar fi urmat să intre în vigoare în 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

În ultima scrisoare de intenţie transmisă Fondului Monetar Internaţional, datată cu luna aprilie, Guvernul anunţă însă că acest angajament a fost îndeplinit, iar barierele la deschiderea magazinelor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare au fost eliminate la începutul lunii februarie.

"Suntem hotărâţi să îmbunătăţim intrările pe piaţa de retail pentru a menţine un mediu concurenţial, a încuraja inovaţia şi a creşte eficienţa. În acest sens, am eliminat la începutul lunii februarie barierele nejustificate pentru deschiderea magazinelor de vânzare cu amănuntul cu suprafaţă mare", se arată în scrisoarea de intenţie către FMI.

În această formă, documentul a fost aprobat de board-ul FMI la sfârşitul lunii martie şi postat în luna aprilie pe site-ul instituţiei.

Conducerea Consiliului Concurenţei a arătat că proiectul este încă în discuţii cu Ministerul Justiţiei.

"Noi am vrea să rezolvăm problema punctuală prin hotărâre de guvern, decuplând de celelalte probleme care necesită lege", a transmis Consiliul Concurenţei, fără alte detalii legate de conţinutul scrisorii către FMI.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA