Guvernul a dublat amenzile pentru firmele din sectorul minier care nu respectă obligaţiile legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile nu au mai fost majorate din anul 2003, iar nivelul acestora se stabileşte în funcţie de gravitatea efectelor nerespectării obligaţiilor

Guvernul a actualizat cu rata inflaţiei valoarea amenzilor aplicate firmelor care desfăşoară activităţi miniere şi care un respectă prevederile Legii minelor, astfel că aceste contravenţii pornesc acum de la 11.500 de lei, faţă de 5.700 de lei anterior, şi ajung la 95.600 de lei, de la 38.200 de lei înainte.

Amenzile nu au mai fost majorate din anul 2003.

“Amenzile contravenţionale aplicate conform Legii minelor (nr.85/2003) titularilor actelor de dare în administrare sau de concesiune în baza cărora aceştia desfăşoară activităţi miniere şi nu au respectat obligaţiile ce le revin vor fi actualizate cu rata inflaţiei din perioada aprilie 2003-noiembrie 2015, adică cu 91,38%”, a anunţat Guvernul.

Regimul acestor contravenţii se stabileşte în funcţie de gravitatea efectelor nerespectării obligaţiilor, “nivelul amenzilor fiind între 11.500 de lei (anterior 5.700 de lei) şi 95.600 de lei (anterior 38.200 de lei)”, precizează Executivul.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele