Guvernul a aprobat patru programe prin care subvenţionează 700 de IMM-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai mari sume sunt alocate pentru două programe menite să stimuleze crearea de firme în sate şi dezvoltarea de mici afaceri în sectorul industrial FOTO Guliver / Getty Images

Guvernul a aprobat un Memorandum privind susţinerea a încă patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, iar valoarea totală a ajutorului de la stat este de 110 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, cele mai mari sume sunt alocate pentru două programe menite să stimuleze crearea de firme în sate şi dezvoltarea de mici afaceri în sectorul industrial, scrie News.ro.

Cele patru scheme de ajutor aprobate de Guvern sunt „Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitatea accesului acestora la finanţare – START“, cu un buget de 17 milioane de lei în 2016, „Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural“ (25,9 milioane de lei), „Programul naţional multianual de microindustrializare“ (60,89 de milioane de lei) şi „Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri“ (7 milioane de lei).

Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanţare de la bugetul de stat, iar selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.

„Două dintre programe, Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural şi Programul naţional multianual de microindustrializare sunt o premieră pentru ecosistemul antreprenorial românesc“, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Claudiu Vrînceanu.

Potrivit Executivului, programele vor finanţa peste 700 de afaceri, din care primul program – 141 de firme, al doilea – cel puţin 207 afaceri, al treilea – 244 de beneficiari, iar al patrulea – minim 120 de antreprenori.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”