Guvern: PNRR include 64 de reforme şi peste 100 de investiţii în toate domeniile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul interimat Florin Cîţu

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv  de Consiliul Uniunii Europene, ultima etapă la nivelul instituţiilor europene. Astfel, România are la dispoziţie 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la UE, pentru modernizare prin reforme şi investiţii esenţiale.

Pasul final al aprobării se va concretiza prin decizia Consiliului de punere în aplicare, care va fi adoptată prin procedură scrisă, la scurt timp după videoconferinţa de astăzi a miniştrilor de finanţe ai statelor membre (ECOFIN).

„România va avea o infuzie puternică de fonduri europene prin acest Plan şi are şansa reală de a se dezvolta în următorii ani. Implementarea include 64 de reforme şi peste 100 de investiţii în toate domeniile. Transportul, Sănătatea şi Educaţia vor avea parte de finanţări masive, iar asta va însemna modernizarea României”, a afirmat premierul Florin Cîţu.

„Am plăcerea de a anunţa veşti bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare şi rezilienţă ale Estoniei, Finlandei şi României. În curând, aceste ţări îşi vor putea primi plata de prefinanţare din Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Reformele şi investiţiile prezentate în planurile lor sprijină ferm Agenda verde şi Agenda digitală ale UE. Prin abordarea principalelor provocări, redresarea europeană generală va fi mai sustenabilă şi mai rezilientă”, a declarat joi Andrej Šircelj, ministrul de finanţe al Sloveniei, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, în comunicatul publicat de Consiliu.

În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în ţară sub forma unei prefinanţări acordate de Comisia Europeană. 

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe cei 6 piloni prevăzuţi de Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi împărţit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Comisiei Europene.

În total, prin PNRR România va beneficia de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde granturi şi 14,9 miliarde împrumuturi. Banii se vor acorda în tranşe, în funcţie de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane şi ţinte. În total, sunt 507 de jaloane şi ţinte de realizat până la 31 decembrie 2026.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate