Grindeanu: E o ruşine pentru statul român să se înceapă efectiv prima autostradă care traversează Carpaţii la mai bine de 15 ani de la intrarea în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lotul III al Autostrăzii Sibiu - Piteşti, Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, duminică, la Prima Tv, că este o ruşine pentru statul român ca la mai bine de 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană să înceapă lucrările la prima autostradă care traversează Carpaţii, fiind vorba despre Sibiu – Piteşti.

Ministrul a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, când va fi gata autostrada Sibiu – Piteşti.

,,Dacă îmi permiteţi, aş răspunde un pic mai detaliat. Acest tronson de la Sibiu la Piteşti e format din cinci loturi, din cinci secţiuni. La sfârşitul anului trecut a fost semnat lotul 4, la începutul acestui an s-a semnat lotul 2, vorbim de cele mai grele, şi în urmă cu câteva zile s-a semnat lotul 3, deci 2, 3 şi 4, cele mai grele loturi din cele 5 au fost semnate în ultimele luni. Pe lotul 1 de la Sibiu la Boiţa se lucrează foarte bine în acest moment, iar aici sunt optimist că vor fi daţi acei kilometri în circulaţie până la sfârşitul acestui an. E vorba de 14 kilometri”, a afirmat mnistrul Transporturilor, potrivit News.ro.

Oficialul a precizat că pe sectorul Sibiu – Boiţa stadiul lucrărilor este la 80%.

,,Ar trebui să fie gata, conform contractului, undeva la jumătatea anului viitor. Compania s-a mobilizat foarte bine în acest moment, e undeva peste 80 la sută, a început să se toarne inclusiv straturile de asfalt de uzură, toate acele lucruri care sunt spre finalul unei lucrări. De aici optimismul meu. S-au început lucrările şi pe capătul celălalt, de la Piteşti la Curtea de Argeş. Eu sper ca acea companie care lucrează acolo, pe secţiunea 5, şi care a câştigat şi secţiunea 3, de care aminteam mai devreme, cea mai grea, cel mai mare contract semnat vreodată de către CNAIR, să-şi intensifice ritmul de lucru, astfel încât toţi aceşti termeni prevăzuţi în contract să fie respectaţi”, a explicat Sorin Grindeanu.

El a subliniat că autostrada Sibiu – Piteşti este cerută de români de zeci de ani.

,,Această chestiune legată, de exemplu, de Sibiu-Piteşti, nu e o chestiune care să fi fost blocată doar în anul 2021, ci este autostradă care e cerută de români de zeci de ani, să traversăm Carpaţi. Iată că în câteva luni s-au semnat trei cele mai dificile loturi de autostradă din cele cinci, celelalte fiind deja semnate. Noi aproape săptămânal, şi vedeţi anunţurile, ba adjudecăm un lot de autostradă, ba îl scoatem la licitaţie. Sunt lucruri care au intrat într-un anumit ritm, care trebuie să se întâmple după un calendar dat de lege. Toată perioada de licitaţie, de contestaţii şi aşa mai departe”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Grindeanu a precizat că este o ruşine pentru statul român că a început prima autostradă care traversează Carpaţii după 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.

,,Hai să luăm anii, măcar anii de când am intrat în Uniunea Europeană, în 2007, vorbim de 15 ani. După 15 ani, să fii capabil tu, ca stat, diverse guverne, diverşi miniştri, de toate culorile, după aproape sau după 15 ani, mai bine de 15 ani să fii în stare de abia atunci sau acum să scoţi la licitaţie, să se înceapă efectiv prima autostradă care traversează Carpaţii, e o ruşine pentru statul român. Şi-mi asum acest lucru. Am avut diverse poziţii în aceşti ani, am fost prim-ministru şi ministru şi pe alt portofoliu, şi în administraţia locală. Sunt lucruri care pare că nu au mers cum trebuie”, a afirmat Grindeanu.  

El a adăugat că nu întotdeauna când sunt întârzieri ale unor proiecte de infrastructură este vinovată compania care derulează investiţia.

,,Îmi doresc să se ţină de termenii contractului cei care câştigă, unii dintre ei, şi chiar vreau să îi laud, fac acest lucru, alţii, de multe ori să ştiţi că există şi argumente care stau în picioare de ce există o anumită întârziere pe anumite lucrări, nu tot timpul compania, cea care construieşte, este vinovată sută la sută şi trebuie să fiu corect şi să spun acest lucru. De multe ori relaţionarea cu alte instituţii, cu alte primării, nu merge în ritmul pe care ţi l-ai propus iniţial: exproprieri, mutări de utilităţi, ca să vă dau doar câteva exemple, traversări de ape, avize de la păduri, de la Apele Române. Ritmul câteodată nu e cel care…Dacă ritmul e prost, nu e neaparat vina sută la sută a constructorului”, a explicat Sorin Grindeanu.

Autostrada Sibiu - Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărţită în cinci Secţiuni.

- Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa (14,15 km), se află în execuţie şi are ca termen contractual de finalizare anul 2023

- Secţiunea 2: Boiţa – Cornetu (31,33 km), se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secţiuni (parte a Tronsonului care traversează munţii) este 2027

- Secţiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 km) se află în etapa de proiectare şi trebuie finalizată în anul 2027, potrivit contractului.

- Secţiunea 5: Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) este în faza de execuţie şi trebuie finalizată în anul 2025.

Sorin Grindeanu a afirmat, luni la semnarea de către CNAIR a contractului pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, între Cornetu şi Tigveni, că va fi închis întreg acest traseu cu lotul 3, cea mai dificilă secţiune.

Citeşte şi: Autostrada Sibiu – Piteşti: stadiul lucrărilor pe şantierul primului lot. Când ar putea fi deschis circulaţiei

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG