Grindeanu, despre A7 Ploieşti-Paşcani: Ţinta pe care am dat-o CNAIR e ca până la finalul aului să fie semnate contracte pe toate loturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Gov.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri la Timisoara că săptămâna viitoare va semna primul contract pentru primul lot al autostrăzii A7 Ploieşti-Paşcani. Potrivit oficialului, după semnare se va trece direct la predarea lucrării şi execuţia acesteia.

Grindeanu a mai precizat că A7 este parte din PNRR şi este împărţită în 13 loturi.

„A7 este pe tronsonul Ploieşti - Paşcani şi este parte din PNRR. Este cea mai mare parte din PNRR. În total sunt 13 loturi care au fost segmentate. Pentru primul tronson, Ploieşti - Buzău marţi semnăm prmul contract. În cealaltă săptămână urmează al doilea contract.

CNAIR a desemnat câştigătorii, firmele trebuie să aducă documentele să semnăm. Pe tronsonul trei a fost contestat în instanţă rezultatul licitaţiei, sper ca instanţa să se pronunţe rapid şi să reuşim să semnăm şi acolo. Pe tronsonul Buzău- Focşani sunt 4 loturi, s-a terminat depunerea de oferte. Au fost depuse 28 de oferte, acum sunt în perioada de evaluare, iar această perioadă se va încheia săptămâna viitoare. Ţinta pe care am dat-o CNAIR pentru tot tronsonul este ca până la finalul anului să fie semnate toate contractele, pe toate loturile”, a declarat Sorin Grindeanu, informează News.ro.

Ministrul Transporturilor a adăugat că pe A7, după semnarea contractelor cu firmele care câştigă licitaţiile se va trece direct la execuţia lucrărilor. 

„Pe A7 vorbim direct de execuţie. În momentul în care s-a semnat contractul se trece la etapa de predare de amplasament şi se dă drumul la execuţie”, a mai adăugat ministrul Transporturilor.

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploieşti (Dumbrava/A3) şi până la Siret, la graniţa cu Ucraina. De la Ploieşti până la Paşcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanţare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiţia esenţială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Astfel, pentru A7 sunt promise deja din 2020 că vor fi scoase treptat la licitaţia de execuţie loturile începând dinspre Ploieşti.

Potrivit datelor transmise de Hotnews.ro, primele tronsoane, de la Ploieşti (A3/Dumbrava) la Buzău au fost scoase la licitaţie încă din luna iunie 2021, când la conducerea Transporturilor era Cătălin Drulă, iar depunerea ofertelor - 39 la număr - s-a făcut în luna septembrie.

A fost nevoie să treacă cinci luni de evaluări ca autorităţile de la Drumuri să stabilească cine sunt câştigătorii pe cele trei loturi de la Ploieşti la Buzău.

Abia în luna februarie 2022 s-au mai scos la licitaţie şi alte patru tronsoane de la Buzău la Focşani, iar pe 10 mai au fost depuse în total 28 de oferte pentru cele patru loturi (82 km) de la Buzău la Focşani. Restul încă nu au fost licitate. Abia pe 25 mai au fost aprobaţi de către Guvern indicatorii tehnico economici pentru tronsonul Bacău - Paşcani.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant