Grevă la Amazon în Germania, chiar de Black Friday

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul german Verdi a cerut angajaţilor care lucrează în şapte depozite ale Amazon.com din Germania să participe la o grevă de trei zile, care include şi vânzările cu discount de Black Friday din 27 noiembrie, transmite Reuters.

Greva, care a debutat cu schimbul de noapte de miercuri, este organizată pentru a solicita salarii şi condiţii de muncă mai bine.

Verdi a început să organizeze greve la Amazon în Germania, cea mai mare piaţă a companiei din afara SUA, încă din 2013.

Cel mai recent protest a avut loc în timpul evenimentului promoţional al Amazon “Prime Day”. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat atunci că Amazon oferă  salarii ”excelente”, cu beneficii şi condiţii de muncă similare cu cele ale altor angajatori importanţi.

Vânzările Amazon au crescut puternic în timpul restricţiilor adoptate de guverne la nivel mondual pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, care i-au determinat pe clineţi să cumpere mai mult online.

Verdi argumentează că acest lucru justifică creşterea salariilor, adăugând şi că aceştia nu sunt protejaţi suficient faţă de răspândirea noului coronavirus.

Săptămâna trecută, Amazon a cedat presiunii guvernului din Franţa şi a amânat evenimentul său local de Black Friday, cu o săptămână, pentru a ajuta magazinele locale care sunt afectate de carantina naţională.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”