Grecii au investit în România peste trei miliarde euro în ultimii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Industria de telecomunicaţii, construcţiile, industria alimentară şi distribuţia au fost principalele domenii atractive pentru investitorii greci. Prezenţa grecilor este masivă şi în

Industria de telecomunicaţii, construcţiile, industria alimentară şi distribuţia au fost principalele domenii atractive pentru investitorii greci. Prezenţa grecilor este masivă şi în sectorul bancar, având în vedere că sunt acţionari la nu mai puţin de şapte bănci, în care lucrează peste 6.000 de angajaţi români.

Investiţiile elene în România vor ajunge în următoarea perioadă la cel puţin 100-200 milioane de euro pe an, principalele domenii vizate fiind imobiliarele, construcţiile şi retailul, a declarat, ieri, Ioannis Paschalis, consilier la Ambasada Greciei la Bucureşti, la un seminar pe teme economice. Volumul comerţului bilateral dintre România şi Grecia va cunoaşte în acest an o creştere de circa 30%, până la 1,3-1,4 miliarde de euro, a mai spus Paschalis. Soldul investiţiilor elene în România este de trei miliarde de euro.

Conform datelor furnizate de ARIS, investitorii greci se află în top 10 prezenţe străine în România, numărul firmelor greceşti pe piaţă românească ajungând la 3.600.

Paschalis consideră că firmele elene vor dori să participe activ în sectorul de construcţii, acesta urmând să beneficieze în următorii ani de investiţii importante din partea Uniunii Europene. De altfel, infuzia masivă de fonduri, care este aşteptată în România, reprezintă unul dintre motivele viitoarei prezenţe greceşti în România. Consilierul ambasadei Greciei a mai arătat că, în prezent, companiile elene se află în proces de extindere a activităţii din România, după ce în urmă cu câţiva ani erau înregistrate intrări importante pe piaţa românească.

Printre companiile cunoscute cu prezenţă importantă în România se remarcă Romtelecom, Cosmote, Coca-Cola, Loulis, Delta, Chipita, Dorna, Alexandrion şi băncile Alpha, Eurobank, National Bank of Greece, Comercial, Piraeus, Egnatia, ATE Bank.

Sorin Vasilescu, directorul general al ARIS (Agenţia Română pentru Investiţii Străine), a afirmat în cadrul întâlnirii că România se află pe penultimul loc din Europa în privinţa salariului mediu/locuitor. Creşterea salarială preconizată este de 12% pe an, foarte mică având în vedere media de pornire a salariilor.

Mai multe pentru tine:
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta