Grecia asigură că producţia de ulei de floarea soarelui va putea fi majorată, dacă va fi nevoie. Ce soluţii propun autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Agriculturii din Grecia a anunţat, luni, că producţia de ulei de floarea soarelui poate fi majorată, dacă va fi nevoie, prin creşterea producţiei de ulei destinat consumului gospodăriilor în locul producţiei de biocombustibili, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, creşterea preţului alimentelor a dus inflaţia la un nivel record.

„Până acum, Grecia nu s-a confruntat cu probleme în aprovizionare cu produse alimentare.”, a precizat Ministerul Agriculturii într-un comunicat publicat la finalul unei reuniuni ministeriale prezidate de prim-ministru, transmite Agerpres.

Totusi, Grecia importă ulei de floarea soarelui din Ucraina. De asemenea, Ministerul Agriculturii de la Atena estimează că importurile de grâu din Ucraina şi Rusia se ridică la aproximativ 250.000 de tone, adică aproximativ 30% din importurile totale de grâu ale Greciei.

„Ministrul Agriculturii a precizat că există întotdeauna posibilitatea creşterii producţiei interne, iar îmbunătăţirea distribuţiei între utilizarea pentru biocombustibili şi utilizarea în gospodării ar putea ajuta de asemenea la creşterea cantităţilor disponibile pentru consum", se precizează în comunicatul de presă, în care nu sunt oferite alte detalii.

Guvernul de la Atena a cerut furnizorilor, supermarketurilor şi altor distribuitori de alimente să declare stocurile de produse pe care le au, inclusiv cele de făină, cereale, îngrăşăminte, hrană pentru animale, ulei de floarea soarelui şi alte uleiuri vegetale. După declanşarea războiului din Ucraina, consumatorii au început să îşi facă stocuri, de teamă că vor apărea probleme în aprovizionare.

Rata anuală a inflaţiei în Grecia a urcat la 7,2% în februarie, cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, din cauza creşterii costurilor cu energia, locuinţele şi transporturile, arată datele oficiale.

Grecia a cerut Uniunii Europene să aprobe acordarea de granturi pentru culturile de grâu şi porumb în perioada 2023-2027, ca un stimulent pentru fermierii greci. 

Săptămâna trecută, lanţurile de supermarketuri din Grecia anunţau că vor restricţiona cantitatea de făină şi ulei de floarea soarelui pe care o pot cumpăra clienţii, o măsură de precauţie pe fondul majorării cererii, din cauza temerilor că aprovizionarea va fi afectată de războiul din Ucraina, relata Reuters.

Potrivit sursei citate, în urma unor măsuri similare adoptate în Spania şi Italia, patru lanţuri de supermarketuri din Grecia - AB, Sklavenitis, Kritikos şi My Market - au limitat achiziţiile online, şi în unele cazuri din magazine, de făină şi ulei de floarea soarelui.

În acest context, secretarul general pentru Comerţ şi Protecţia Consumatorului, Sotiris Anagnostopoulos, a declarat joia trecută la postul de televiziune Ant1 că cererea pentru unele produse a crescut în ultimele săptămâni de trei ori, cumpărătorii făcându-şi provizii.

„Motivul limitării achiziţiilor la aceste produse este doar de precauţie, deoarece clienţii noştri sunt îngrijoraţi de războiul din Ucraina. Vrem să ne asigurăm că vom putea să ne servim clienţii şi în viitor", a declarat un oficial al AB pentru Reuters. De asemenea, oficiali de la celelalte trei lanţuri de supermarketuri au declarat pentru Reuters că au impus restricţii la făină şi ulei de floarea soarelui.

În România, Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a transmis, în urmă cu câteva săptămâni, că ţara noastră are stocuri de ulei până la noua recoltă astfel încât să nu apară dezechilibre, precizând totodată că specialiştii monitorizează zilnic evoluţia stocurilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €