Grecia anunţă privatizări masive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Atena îşi vinde participaţiile din transporturi şi energie. Ca obiectiv central al unui plan ambiţios de privatizare, Grecia ar putea obţine până la trei miliarde de euro, renunţând la companii de stat care nu mai aduc profituri.

După ce a introdus măsuri de austeritate dure, determinând proteste repetate ale populaţiei, oficialii eleni au anunţat că au găsit noi soluţii pentru a finanţa deficitul bugetar uriaş.

Astfel, statul şi-ar putea micşora considerabil sau chiar vinde în totalitate participaţiile deţinute la companiile energetice, bănci, compania naţională de drumuri, poştă, porturi şi aeroporturi, companii imobiliare şi operaţiunile din industria jocurilor de noroc, informează „The Wall Street Journal".

Recent, ministrul de Finanţe al Greciei, George Papaconstantinou, a declarat că investitori străini precum China sau Emiratele Arabe Unite s-au arătat foarte interesaţi de planurile de privatizare ale guvernului. Mai mult, cel puţin o companie poştală mare din Europa şi-a exprimat „interesul explicit" faţă de servicul poştal elen, a adăugat acesta.

„Obiectivul de a obţine trei miliarde de euro în următorii trei ani din privatizări poate fi depăşit, iar o parte semnificativă din venituri poate fi obţinută înainte de termen, dacă programul se desfăşoară corect", a declarat Agis Hiliarhopoulos, director-asociat al firmei de consultanţă Kantor.

Căile ferate au datorii sufocante

Programul va revitaliza industriile regionale, ajutând totodată la economisirea unor sume importante. Datoriile companiei naţionale de transport feroviar, OSE, se ridică la 10,7 miliarde de euro. Contribuabilii eleni plătesc aproximativ un miliard de euro anual pentru a menţine compania pe linia de plutire. Guvernul a anunţat că vrea să elaboreze o propunere pentru potenţialii cumpărători până la începutul anului viitor.

De asemenea, statul a decis să vândă şi participaţiile deţinute la ATEbank şi Hellenic Postbank. Potrivit Reuters, Piraeus Bank a oferit deja 701 milioane de euro pentru a achiziţiona 77,3%, respectiv 33% din cele două instituţii bancare.

Aflat în Washington pentru a participa la întâlnirea anuală dintre Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, Papaconstantinou a afirmat că Grecia va îndeplini obiectivele de austeritate impuse pentru 2010. Astfel, oficialii speră că nu vor fi nevoiţi să înnoiască acordul cu FMI şi Uniunea Europeană, care prevede finanţarea statului cu 110 miliarde de euro până în 2012.

„Având surplusuri primare substanţiale şi revenind la creştere, nu va fi nevoie să prelungim programul", a declarat ministrul. După această dată, Grecia intenţionează să revină pe pieţele internaţionale, obţinând fonduri prin emisiuni de obligaţiuni.

O garanţie: interesul asiaticilor

Chiar dacă a reuşit deja să vândă titluri de trezorerie cu scadenţe mici, pentru a putea vinde cu succes obligaţiuni guvernamentale, diferenţa dintre randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile elene scadente la zece ani şi cele germane (referinţa la nivel european) trebuie să scadă sub 400 de puncte de bază. Astfel, randamentele obligaţiunilor ar trebui să scadă la aproximativ 6%, în prezent fiind de 10%.

La începutul acestei luni, premierul chinez Wen Jiabao,aflat într-o vizită la Atena, a anunţat că Beijingul va cumpăra obligaţiuni elene şi va crea un fond în valoare de cinci miliarde de dolari pentru a ajuta companiile maritime comerciale din Grecia să cumpere vase din China. Imediat după acest anunţ, randamentele obligaţiunilor elene au scăzut, investitorii considerând interesul asiaticilor o garanţie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”