Grecia a primit fonduri secrete de miliarde de euro de la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecia a apelat la ajutorul UE pentru a îndeplini cererile deponenţilor din ţară. FOTO: Ruters

Uniunea Europeană a trimis în mod secret miliarde de euro băncilor din Grecia, în vara anului 2011, când sistemul financiar elen era la un pas de faliment. Intervenţia ascunsă a Uniunii avea scopul de a asigura lichidităţile necesare grupurilor bancare din ţară, într-o perioadă în care depondenţii se grăbeau să îşi scoată banii din conturi.

Mai multe avioane trimise de Uniunea Europeană (UE) au făcut transporturi secrete de aproximativ 10 miliarde de euro în numerar, potrivit unei anchete a ziarului britanic „The Daily Mail”. O parte din bani a ajuns în Grecia la bordul unor aeronave de marfă Boeing care aveau logo-ul companiei daneze de transport Maersk, iar cealaltă parte cu ajutorul avioanelor militare greceşti.

Liderii de la Atena au acceptat condiţiile troicii internaţionale (UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Internaţional Monetar) în schimbul unul plan de salvare care avea să ţină pe linia de plutire sistemul bancar şi economia elenă. În timpul crizei, rezidenţii greci au început să-şi scoată banii din conturile bancare, înregistrându-se în fiecare zi ridicări de numerar în valoare de 1-2 miliarde de euro, alegând să-şi investească banii pe bursă sau să-i păstreze „la saltea”.

Însă băncile au cerut ajutorul Uniunii, aflându-se în pragul unei crize de lichidităţi. În cazul în care cererile deponenţilor nu puteau fi îndeplinite, problemele s-ar fi agravat şi ar fi afectat şi celelalte ţări din zona euro. Hotărâtă să protejeze stabilitatea zonei euro, UE a tipărit noi bancnote şi le-a trimis în Grecia, unde au ajuns la băncile din întreaga ţară, păzite de şiruri de maşini oficiale şi de poliţişti.

Intervenţia secretă a UE

Grecia poate şi ea să bată monede şi să printeze bancnote de zece euro, ceea ce a fost o gură de oxigen pentru sistemul bancar elen sufocat de criză. Însă băncile aveau nevoie de bancnote cu valoare mai mare.

Mult mai importantele bancnote de 500 de euro, cele mai valoroase din lume, pot fi printate doar de Bundesbank, de Banca Naţională a Austriei şi de Banca Naţională a Luxemburgului.

Operaţiunea secretă a UE s-a desfăşurat fără să atragă atenţia, iar valoarea obligaţiunilor guvernamentale care circulau în Grecia s-a dublat între 2009 şi 2011, de la 19 miliarde de euro până la 40 de miliarde de euro. Mai mult, în vara lui 2012 obligaţiunile suverane însumau 48 de miliarde de euro, dintre care cel puţin zece miliarde erau contribuţia Uniunii.

Cel mai probabil, Grecia va apela la un al treilea plan de ajutor, însă nu va aplica noi măsuri de austeritate, a declarat recent ministrul grec al Finanţelor, Yanis Sturnaras. Până în prezent, Grecia a primit aproximativ 240 de miliarde de euro, dar ar putea primi alte 11 miliarde de euro în perioada 2014-2015, a transmis în iulie FMI.

 

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%