Grecia a ajuns la fundul sacului şi e pe cale să nu mai poată plăti pensiile şi salariile, spune un secretar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de stat din Finanţe Christos Staikouras spune că bugetul ţării sale este pe cale de epuizare

Statul elen va rămâne în scrut timp fără bani, iar fără fonduri de la creditorii internaţionali nu va mai putea plăti salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, a declarat astăzi secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Christos Staikouras.

"Rezervele de bani sunt aproape zero. Este riscant de presupus până când vor ajunge, întrucât depinde întotdeuna de execuţia bugetară, venituri şi cheltuieli. Dar suntem cu siguranţă pe marginea prăpastiei. Nu a fost virată tranşa pe care trebuia să o primim şi avem problema maturităţii pe 20 august a unor obligaţiuni deţinute de BCE”, a spus Staikouras la postul de televiziune de stat NET, preluat de cotidianul „The Guardian” şi citat de Mediafax.

Partenerii europeni ai Greciei au promis că statul elen va avea asigurată finanţarea necesară inclusiv pentru luna august, când trebuie să răscumpere obligaţiuni de 3,2 miliarde de euro aflate în portofoliul statului elen. Detaliile finanţării pentru Grecia nu au fost anunţate încă.

Ce urmăresc liderii greci

Potrivit unei surse guvernamentale citate de "The Wall Street Journal", liderii coaliţiei de guvernământ din Grecia intenţionează să ceară prelungirea perioadei programului de ajutor financiar, sperând să poată împărţi pe mai mulţi ani reducerile de cheltuieli de 11,5 miliarde de euro cerute de creditorii internaţionali.

Sursa menţionată a afirmat că Grecia va încerca să obţină o extindere cu doi ani a perioadei în care trebuie să atingă ţintele fiscale din pachetul de bailout, în timp ce va lucra la finalizarea noilor măsuri de austeritate.

Reprezentanţi ai creditorilor Greciei au semnalat însă în ultima perioadă că o astfel de cerere nu va fi acceptată.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă