Grâul şi porumbul s-ar putea scumpi considerabil. Cum arată culturile agricole din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock

Producţia de grâu din acest an va fi una „foarte bună”, afirmă preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu, acesta precizând că, preţurile pentru noua recoltă vor fi însă foarte mari.

„Cultura grâului arată foarte bine, la fel şi rapiţa, şi orzul. Dacă mai vin două ploi o să facem o recoltă foarte bună la grâu şi la rapiţă şi la orz, dar interesant este că preţurile din noua recolta sunt foarte mari, chiar dacă se preconizează a fi o recoltă foarte bună. Asta înseamnă un reviriment pentru agricultori, întrucât anul trecut au avut pierderi mari din cauza secetei", a declarat Aurel Popescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, preţul grâului în această perioadă este destul de ridicat, în condiţiile în care estimările pentru noua recoltă sunt optimiste.

„Avem grâu până la noua recoltă. Acum preţul grâului este în jur de 900 de lei/tonă adus la moară, un preţ mare dacă ne raportăm la anul trecut, când am avut un deficit de grâu. În 2020, am avut o lună în care nu am avut grâu, eram într-o situaţie extremă şi am cerut de la rezerva de stat. 

Până la urmă s-a găsit înţelegere la unul dintre colegii noştri de la Cerealcom Dolj, care avea un contract cu Egiptul şi pe care a reuşit să îl amâne, şi ne-a dat 120.000 de tone de grâu pe care l-am folosit şi am făcut pâine. Atunci a fost vârful de preţ de un leu şi ceva pe kilogram, deci peste 1.000 de lei/tona.

Şi la făină, unde avem stocurile asigurate, preţul a crescut în acelaşi ritm ca la grâu, doar la pâine sunt mici. Când se ajunge la preţul pâinii, ia foc românul", a explicat Popescu.

Acesta a adăugat că şi în cazul porumbului, care abia se însămânţează, preţul din noua recoltă, care va fi în toamnă, este aproape similar cu cel al grâului, „un lucru foarte rar întâlnit".

„Pentru România, vestea ar putea fi una bună pentru sectorul agricol, care a avut anul trecut un an foarte slab, doar 3,8% din PIB, şi a avut efect net de scădere economică. Pe de altă parte, de preţurile ridicate ar beneficia fermierii care au ţinut recolta, deşi o bună parte au ales să lichidizeze înainte de valul recent de majorare a preţurilor. 

Ar putea fi, însă, un semn bun pentru viitor, deşi, în privinţa noii producţii, este încă un drum foarte lung până la aşezarea pieţei şi a preţurilor. Pe de altă parte, pentru consumatori, deja apăsaţi de o tendinţă de accentuare a inflaţiei, nu este o veste prea bună", a explicat într-o analiză de piaţă Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Grâul a atins pe 26 aprilie, cel mai înalt nivel de după februarie 2013. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!