Google, acuzată de discriminare faţă de  femei şi asiatici: va plăti despăgubiri de aproape 4 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google a acceptat să plătească un total de 3,8 milioane de dolari, după ce a fost acuzată de discriminare împotriva femeilor şi a asiaticilor, a anunţat luni Departamentul pentru muncă din SUA, relatează agenţiile interbnaţionale de presă, preluate de Agerpres.

Cea mai mare parte din această sumă o reprezintă despăgubiri pentru 2565 de femei angajate de Google pe posturi de inginer, precum şi pentru alte aproape 3000 de persoane, candidate feminine sau candidaţi cu origini asiatice care nu au fost selectaţi pentru a ocupa astfel de posturi.

Google a declarat că discriminările au fost detectate în cursul unei analize interne de rutină şi că a acceptat să plătească suma respectivă pentru a remedia situaţia, negând totodată că a încălcat legea.

"Considerăm că fiecare persoană trebuie plătită în funcţie de munca pe care o prestează şi nu de cine este şi facem investiţii masive pentru ca procedurile de angajare şi remunerare să fie corecte", a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei, adăugând că Google analizează în fiecare an cifrele privind salariile pentru a depista anomalii şi este deschisă să reglementeze orice presupusă problemă de discriminare.

Potrivit ministerului american al muncii, o evaluare a scos la iveală disparităţi între salarii din centrele Google din Sillicon Valley şi din statul Washington, în nord-vestul SUA.

"Discriminările salariale rămân o problemă sistemică", a declarat într-un comunicat Jenny Yang, responsabilă a Departamentului pentru muncă.

Ministerul a descoperit totodată "diferenţe în ce priveşte ratele de angajare" pe posturi de inginer informatician în defavoarea femeilor şi asiaticilor.

În cadrul reglementării pe care a acceptat-o, Google va reexamina regulile, procedurile şi practicile de angajare şi remunerare, a menţionat departamentul.

Problemele constatate la Google vin pe fondul denunţării unei culturi sexiste în industriile tehnologiei din Silicon Valley, dominate de bărbaţi, notează AFP. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători