Giovanni Luca Soma, noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD l-a numit marţi pe Giovanni Luca Soma (54 de ani), membru al Consiliului de Administraţie (CA), în funcţia de preşedinte al Consiliului, a anunţat banca.

Funcţia de preşedinte CA era vacantă după ce Philippe Charles Lhotte a decis să se retragă de la conducerea Consiliului şi să rămănă director general şi administrator.

În raportul transmis astăzi de BRD către BVB se arată că Philippe Charles Lhotte a decis să renunţe la funcţia de preşedinte al CA BRd şi să o păstreze pe cea de director general şi de administrator al băncii, în conformitate cu prevederile art. 107, alineatul 2. din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că: "În cazul unei instituţii de credit administrate în sistem unitar, preşedintele Consiliului de Administraţie nu trebuie să exercite simultan şi funcţia de director general în cadrul aceleiaşi instituţii de credit“.

BRD, a doua bancă din România în funcţie de active, este deţinută de grupul francez Societe Generale.

Acţiunile BRD au scăzut cu 0,37% în şedinţa de azi până la o cotaţie de 10,65 lei/titlu. Banca are o capitalizare bursieră de 7,44 miliarde de lei.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online