Gigantul petrolier Rosneft îi întoarce favoarea lui Vladimir Putin sau cum să muţi banii dintr-un buzunar în altul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Sechin, şeful Rosneft, este un prieten mai vechi al lui Vladimir Putin FOTO cnbc.com

După ce gigantul petrolier Rosneft a fost salvat în urmă cu doi de pe marginea prăpastiei, unde a fost împins de declinul preţurilor petrolului şi de sancţiuni internaţionale chiar în momentul în care avea de făcut plăţi de 20 miliarde de dolari în contul datoriilor, compania îi întoarce acum favoarea lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, care are nevoie de ajutor, scrie Bloomberg.

În criză de lichidităţi, Rosneft a primit ajutor de urgenţă de 15 miliarde de dolari din partea băncii centrale. Acum, este rândul lui Putin să ceară ajutorul Rosneft. 

Colosul energetic condus de Igor Sechin ajută la umplerea găurii bugetare interne şi susţine Kremlinul peste hotare. Redresarea companiei este un triumf pentru preşedintele rus. „Este foarte important pentru Kremlin ca Rosneft să fie o companie puternică. Politica externă, cât şi o mare parte a politicii interne a Rusiei se bazează pe această companie“, spune James Henderson de la Oxford Institute for Energy Studies. 

În ultimele luni, Rosneft a dat mai multe semne că este dispus să îi întoarcă favoarea lui Vladimir Putin. 

Recent, Rosneft a cheltuit 330 miliarde de ruble (5 miliarde de dolari pentru a prelua controlul asupra unei alte companii petroliere de la guvern, Bashneft, cea mai mare tranzacţie de privatizare din acest an. 

De asemenea, Putin a susţinut un plan conform căruia Rosneft ar putea cheltui până la 11 miliarde de dolari pentru a răscumpăra o parte importantă din propriile acţiuni de la guvern. 

În plus, pe 15 octombrie, compania anunţa un acord de achiziţionare a unei rafinării şi a altor active din India. Acordul s-a semnat în timpul unei vizite a lui Putin în Goa.

Cheia redresării Rosneft a fost o combinaţie de inginerie financiară, depreciere a rublei, sprijin politic şi puţin sprijin din partea unor prieteni: plăţi în avans de ordinul miliardelor de dolari din partea unor cumpărători din China. Rosneft stătea pe un munte de cash de peste 22 miliarde de dolari la sfârşitul trimestrului al doilea, aproape dublul nivelului de la începutul anului trecut. Clădită din rămăşiţele industriei petroliere sovietice, soarta Rosneft a luat o turnură bună odată ce Putin a început să repună sectorul strategic sub controlul Kremlinului la începutul anilor 2000. Acesta l-a instalat pe Sechin la conducerea companiei în 2004. Rosneft a preluat controlul asupra celei mai mari părţi din Yukos.

În 2013, Rosneft a devenit cel mai mare producător petrolier tranzacţionat public de pe planetă când a achiziţionat TNK-BP. Însă la scurt timp după această tranazacţie apropierea Rosneft de Putin a devenit o problemă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”